Acasă Politic Președintele Iohannis: ”Pentru România, întărirea constantă a relației transatlantice este vitală”

Președintele Iohannis: ”Pentru România, întărirea constantă a relației transatlantice este vitală”

DISTRIBUIȚI

 146466 – 05072017 – Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 4 iulie a.c., o alocuțiune în cadrul recepției oferite de Ambasada SUA în România cu ocazia celei de-a 241-a aniversări a Zilei Independenței.

Doamnelor și domnilor,

În acest an sărbătorim două decenii de la lansarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite.

Parteneriatul a influențat decisiv evoluția României în acești 20 de ani. În acești 20 de ani, România a învățat, inclusiv cu sprijinul Statelor Unite, ce înseamnă forța democrației și respectul față de justiție, stat de drept și transparență.

Cetățenii români știu astăzi că valorile democratice nu pot fi negociate. Acestea sunt principii înscrise și în Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii și, iată, ele aduc popoarele noastre cu atât mai aproape.

Cetățenii României de azi și-au demonstrat maturitatea și verticalitatea morală. Acum este timpul ca țara să fie guvernată responsabil și predictibil, punând interesul cetățeanului pe primul loc și dovedind partenerilor noștri străini că România este același partener stabil, care își respectă angajamentele asumate.

Celebrăm astăzi Ziua Națională a Statelor Unite la mai puțin de o lună de la vizita pe care am efectuat-o la Washington.

Am avut întâlniri excelente și deosebit de fructuoase la nivelul Congresului și al Administrației americane, culminând, desigur, cu întâlnirea din 9 iunie cu Președintele Donald Trump.

Această întâlnire, ca de altfel întreaga vizită la Washington, a reprezentat o reconfirmare a angajamentului Statelor Unite pentru dezvoltarea și extinderea Parteneriatului nostru Strategic și pentru securitatea regiunii noastre, inclusiv a României.

De asemenea, a fost o recunoaștere a capacității României de a fi furnizor de securitate și de a acționa ca stat-pilon în regiune, pentru proiectarea valorilor noastre comune.

Am stabilit, așadar, împreună cu Președintele Trump, să ne amplificăm eforturile pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic, în toate domeniile sale.

Trebuie să aducem la nivelul de excelență al cooperării politico-militare și de securitate și cooperarea economică, respectiv cea culturală, inclusiv pe palierul cercetării și inovării.

Pentru că am amintit cooperarea economică, este important să intensificăm schimburile comerciale și investițiile capitalului american în România, dar și susținerea interesului oamenilor de afaceri români pentru piața americană, recent dovedit de participarea – tot mai numeroasă de la an la an – a companiilor românești la evenimentul «Select USA».

În același timp, folosesc acest prilej pentru a reitera faptul că pentru investitorii străini – pentru ca România să atragă companii americane, de exemplu – este foarte importantă asigurarea unui climat general atractiv și stabil, cu un cadru legislativ predictibil și transparent, cu o birocrație redusă și respect față de statul de drept.

Sper ca noul Guvern instalat să ia aminte la aceste principii fundamentale.

Doamnelor și domnilor,

Pentru România, așa cum spuneam și la Washington, dar și la Berlin, și la Bruxelles, întărirea constantă a relației transatlantice este vitală.

Ea este esențială pentru civilizația democratică occidentală. Statele Unite sunt foarte importante pentru Uniunea Europeană, dar, în același timp și în egală măsură, o Uniune unită și puternică este importantă pentru Statele Unite ale Americii. Sunt convins că acest adevăr este, tot mai mult, din ce în ce mai mult, conștientizat pe ambele maluri ale Atlanticului, iar România va continua să susțină activ acest obiectiv.

În ceea ce privește dimensiunea militară a relației noastre, care este excelentă atât la nivel bilateral, cât și în cadrul NATO, Statele Unite rămân principalul garant al securității României, care, la rândul său, își aduce o contribuție consistentă și apreciată, inclusiv pentru securitatea SUA.

Salut încă o dată creșterea consistentă propusă de Președintele Trump pentru finanțarea activităților militarilor americani, prin Inițiativa de Reasigurare Europeană, inclusiv pe teritoriul României.

Amintesc, în acest context, că în această lună se va desfășura, și în România, impresionantul exercițiu Saber Guardian 2017, care reflectă, o dată în plus, gradul avansat al cooperării și interoperabilității noastre militare.

Doamnelor și domnilor,

Sunt convins că, după întâlnirea cu Președintele Trump, relația dintre România și Statele Unite este mai puternică decât oricând și are, așa cum a punctat Președintele Trump, un viitor «foarte, foarte luminos».

Închei prin a ura «La mulți ani!» Statelor Unite ale Americii. Veți găsi mereu în România un aliat, un partener și un prieten pe care vă puteți baza! Happy 4th of July! Happy Independence Day!” – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.