146414 – 03072017 – Instituțiile și operatorii economici care dețin bunuri ori valori sunt obligate să realizeze analize de risc la securitatea fizică începând cu data de 1 iulie 2018.
Guvernul a adoptat o hotărâre care prorogă termenul prevăzut la art. 7 alin. (1) din HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Măsura a fost cerută de reprezentanții operatorilor economici în cadrul întâlnirilor de analiză pentru crearea și sprijinirea unui mediu favorabil de afaceri desfășurate la nivel guvernamental. Din analizele realizate a reieșit că unitățile deținătoare de valori nu au reușit, în totalitate, să se alinieze la noile cerințe de securitate, motivându-se prin indisponibilitatea experților abilitați.
Astfel, prorogarea termenului de la 1 iulie 2017 la 1 iulie 2018 este necesară pentru identificarea unor mecanisme care să eficientizeze procesul de evaluare a riscului la securitatea fizică și pentru a da posibilitatea conformării a cât mai multor unități la noile cerințe, precum și pentru a nu determina formalizarea fără consistența necesară a procesului de efectuare a analizelor de risc sau afectarea funcționării unor operatori economici, cu consecințe negative în plan socio-economic. – PROMPT MEDIA