Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Comisia Europeană ne dă dreptate, dar mai multe nu poate

Bruxelles: Comisia Europeană ne dă dreptate, dar mai multe nu poate

DISTRIBUIȚI

146554 – 10072017 –  Pentru a veni în ajutorul transportatorilor români supuși unor practici anti-concurențiale și a face lucrurile să se miște, europarlamentarul Laurențiu Rebega a adresat Comisiei Europene o întrebare cu solicitare de răspuns scris, pe acest subiect. Comisia dă dreptate transportatorilor români în disputa cu Franța și Germania, dar ”are mâinile legate și mai multe nu poate”.

”Deși unul dintre principiile fundamentale ale pieței comune europene este libera circulație a bunurilor și serviciilor, unele state membre ale UE interpretează diferit acest lucru. Transportatorii rutieri români sunt revoltați de practicile protecționiste, anti-concurențiale și discriminatorii, în special din Germania și Franța. De exemplu, invocând lupta împotriva dumpingului social și protecția angajaților, statul francez impune conducătorilor auto care operează pe teritoriul acestei țări, chiar și câteva zile, să fie plătiți cu salariul minim pe economie din Franța. Toți angajatorii trebuie să ofere șoferilor condiții sociale demne, iar nerespectarea acestei obligații este amendată cu 30.000 de euro și un an de închisoare. Transportatorii din România, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia (toată Europa de Est), statele baltice – Letonia, Estonia și Lituania, Spania și Portugalia sau cei din afara spațiului comunitar, precum Turcia, Ucraina și Republica Moldova se simt, pe bună dreptate, nedreptățiți. Ce face Comisia în această situație? Comisia Europeană recunoaște practicile ca anti-concurențiale, notifică și deschide, în luna mai 2015, procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Germaniei, dar acțiunile sale nu produc niciun fel de efecte. Am întrebat Comisia Europeană ce măsuri va lua în aceste condiții. Comisia s-au uitat în jos, feciorelnic, și a recunoscut că mai multe nu poate: Proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Germaniei și Franței sunt pendinte. În plus, Comisia a decis să emită, la 27 aprilie 2017, o scrisoare de punere în întârziere pentru Austria. Cu toate acestea, Comisia nu poate suspenda aplicarea dreptului național.” (P-003136/2017 – din 05.07.2017). Așa se face că statele își continuă nestingherite treaba și continuă să aplice prevederi anti-concurențiale, profitând astfel de slăbiciunile Bruxelles-ului”, spune Rebega.

Noul Pachet Rutier are avantaje, dar și dezavantaje majore care riscă să genereze contradicții între statele membre, de aceea va trebui să ne asigurăm că deciziile finale ale Comisiei Europene privind legislația europeană în domeniul transporturilor rutiere nu sunt dictate de la Paris sau Berlin.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.