Acasă Politic Ancheta DNA în cazul afacerilor lui Dragnea a fost extinsă

Ancheta DNA în cazul afacerilor lui Dragnea a fost extinsă

DISTRIBUIȚI

146595 – 11072017 –   Ancheta DNA în cazul afacerilor lui Liviu Dragnea a fost extinsă. Procurorii anticorupție s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte din investigația Rise Project care îl vizează pe președintele PSD. ”La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupţie s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conţinute în investigaţia jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul nr. 690/VIII/3/7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei”, a transmis DNA, într-un răspuns pentru Mediafax.

DNA a anunțat, pe 7 iulie, că anchetează o parte din faptele prezentate de jurnaliștii de la Rise Project, în legătură cu afacerile lui Liviu Dragnea. ”O parte dintre aspectele conținute în investigația jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (față de fapte) sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției”, a transmis DNA în comunicatul de presă.

Jurnaliștii de la Rise Project au publicat, pe 6 iulie, o investigație din care reiese că, potrivit unui raport secret al DGPI (Direcția Generală de Protecție Internă), Liviu Dragna a preluat fraudulos Tel Drum.

Raportul DGPI publicat de Rise Project este intitulat ”Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman” și „descrie o rețea infracțională compusă din persoane cu putere de decizie în județ prin care Liviu Dragnea, baron local, fraudează fonduri europene și guvernamentale”, scriu cei de la Rise Project.

Documentul arată că ”inițial, Tel Drum a fost preluată fraudulos de Liviu Dragnea de la stat. Apoi, timp de peste un deceniu, acesta și-a atribuit majoritatea contractelor publice de asfaltare și deszăpezire prin intermediul unor licitații trucate”. Documentul îl identifică încă din primele rânduri pe Dragnea ca fiind „deținătorul majoritar al acțiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”, mai scrie Rise Project.   PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.