Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti UNICEF: Unul din trei copii din România trăieşte la limita sărăciei

UNICEF: Unul din trei copii din România trăieşte la limita sărăciei

DISTRIBUIȚI

146116 – 1506208 Unul din 5 copii din ţările considerate bogate trăieşte la limita sărăciei, se arată într-un raport publicat de UNICEF, agenţia ONU pentru copii. Statele din nordul Europei, Germania şi Elveţia se află pe primele locuri în ceea ce priveşte progresele înregistrate pentru bunăstarea copiilor; la polul opus se află România, Bulgaria şi Chile, transmite România Actualităţi.  Raportul UNICEF analizează bunăstarea copiilor din 41 de ţări membre ale Uniunii Europene şi Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, iar clasamentul a fost stabilit pornind de la 9 criterii care se află printre obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite de ONU în 2015. Criteriile includ reducerea sărăciei şi a malnutriţiei, educaţia, starea bună de sănătate şi reducerea inegalităţilor. France Presse notează că există variaţii mari de la o ţară la alta: de exemplu, în condiţiile în care, în medie, unul din 5 copii trăieşte la limita sărăciei, în Danemarca, Islanda şi Norvegia doar unul din zece se află în această situaţie, în timp ce în România şi Israel – unul din trei. Autorii observă că bunăstarea copiilor nu depinde, neapărat, de forţa economiei unei ţări – în timp ce state considerate prospere, ca Statele Unite şi Noua Zeelandă ocupă locurile 37 şi 34 din clasament, Slovenia, deşi are o economie mult mai puţin puternică, se situează pe locul 9. În ţările din sudul Europei – Italia, Spania şi Portugalia – se înregistrează cea mai scăzută rată de sinucideri în rândul copiilor, iar cea mai ridicată în Noua Zeelandă; în acelaşi timp, în medie, unul din patru copii din cele 41 de ţări arată săptămânal simptome de probleme mentale – deprimare, nervozitate, probleme de somn.

Raportul mai notează că şi în ţările cele mai performante, ca Estonia, Japonia, Finlanda şi Canada, aproape 20% din elevii de 15 ani nu au cunoştinţe de bază în ceea ce priveşte lectura, matematica şi ştiinţele reale.   – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.