Acasă Vest Hunedoara Monede antice, în mâinile Poliţiei

Monede antice, în mâinile Poliţiei

DISTRIBUIȚI

146042 – 12062017  Polițiștii din Hunedoara, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliției Române, au recuperat monede antice, dacice și romane, din argint și bronz, date în urmărire internațională, în urma unor acțiuni desfășurate în Cehia.

În perioada 4 – 8 iunie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliției Române, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara au desfășurat o acțiune pe teritoriul Cehei, pentru recuperarea unor obiecte din patrimoniul cultural național.

În urma activităților operative, au fost recuperate patru monede antice, dacice și romane, din argint și bronz, care erau date în urmărire internațională, cu sprijinul autorităţilor din Republica Cehă, respectiv a Direcţiei Regionale a Poliţiei Boemiei de Sud.

Conform specialiștilor, monedele ar fi fost sustrase din cetățile dacice de la Luncani –  județul Hunedoara și ar face parte din patrimoniul cultural național, fiind evaluate la 2.000 de euro.

Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în care se fac cercetări pentru comiterea infracțiunii de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic fără autorizaţie, furt calificat, distrugere și efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absenţa certificatului de descărcare de sarcină arheologică.

De comiterea acestor fapte sunt bănuiți patru cetățeni cehi. În 2015, cei în cauză ar fi efectuat detecţii neautorizate şi ar fi sustras din siturile arheologice ale cetăţilor dacice loturi de artefacte din patrimoniul cultural naţional, producând distrugerea stratigrafiei arheologice a monumentelor istorice de la Piatra Roşie, Costeşti, Blidaru şi Băniţa, din județul Hunedoara.

În aceeași cauză, în cursul anului trecut, au fost efectuate percheziții în Cehia și ar fi fost recuperate și alte tezaure monetare și bunuri arheologice sustrase și exportate ilegal în Cehia de către cei patru, precum și detectoare. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.