146005 – 09062017 – „O lege construită pe minciună favoritisme și răutate încălcând propriile principii enumerate în textul ei, nu poate fi o lege echitabilă care să permită corectarea sistemului de salarizare al bugetarilor din România”, a subliniat Sebastian Oprescu, preşedintele SNFP.
“Lipsa unei negocieri reale a legii, pentru ca aceasta sa conecteze bugetarii la o politică salarială a Guvernului și să crească încrederea angajaților în angajatorul public, aroganța cu care Parlamentarii au tratat sindicatele în comisiile de specialitate ale Senatului si Camerei Deputaților, arătând disprețul pe care îl au cei ajunși la putere față de partenerii sociali, precum și neconstituționalitatea prevederilor din lege care nu s-au dorit a fi corectate pentru multe din cateogoriile de funcționari publici și în special pentru angajații administrației locale, aceștia, devenind prin presiunea nivelului salarial, hotărât de aleșii locali, instrumente de satisfacere a intereselor politice, ne determina să solicitam Președintelui României – Klaus Iohannis, Avocatul Poporului – Victor Ciorbea și membrilor Curții Constituționale să vină în sprijinul nostru, prin a lua atitudine, fiecare de la nivelul funcției pe care o deține, în vedere corectării acestor nedreptăți și pentru înlăturarea discriminărilor si mai mari dintre aceleași categorii de angajați, care vor apărea odată cu intrarea în vigoare a acestei legi.
Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, organizație sindicală care are în structura sa membri de sindicat din întreaga administrație publică locală și centrală, solicită această intervenție pentru a preveni un dezastru în sistemul salarial al angajaților bugetari generat de:- lipsa caracterului unitar al legii, – sfidarea Deciziei CCR nr. 794/2016, care obligă legiuitorul să legifereze salarizarea in mod unitar la nivelul familiei ocupaționale sau categoriei profesionale din care face parte, indiferent de instituție sau autoritatea publică”, a transmis sindicalistul. – PROMPT MEDIA
foto:a1.ro