146206 – 21062017 – Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR a invitat Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanțelor, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), Compania Naționalã de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã (ANAF) la evenimentul ”eCMR: Digitalizarea transportului rutier”, organizat de Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere – IRU împreunã cu Federația Elenă a Transportatorilor Rutieri – OFAE, în perioada 22 – 23 iunie 2017 la Salonic, Grecia, pentru a avea o mai bunã înțelegere a avantajelor e-CMR în cadrul industriei transporturilor rutiere, prin adoptarea Protocolului e-CMR de cãtre România. Evenimentul își propune sã evidențieze beneficiile implementãrii e-CMR în operațiunile naționale de transport rutier, creșterea eficienței lanțului de aprovizionare și posibilitatea implementãrii unui proiect pilot la nivel transfrontalier în regiunea balcanicã. Convenția Națiunilor Unite asupra Contractului de Transport Internațional de Mãrfuri pe șosele (CMR) reglementeazã contractul de transport de mãrfuri pe șosele, cu titlu oneros, care se efectueazã cu vehicule, când locul primirii mãrfii și locul prevãzut pentru eliberare, așa cum sunt indicate în contract, sunt situate în douã țãri diferite, dintre care cel puțin una este țarã contractantã, independent de domiciliul și de naționalitatea participanților la contract.Având în vedere cã aceastã Convenție este ratificatã de 55 de țãri, în luna mai 2008 a fost deschis spre semnare Protocolul Adițional la Contractul pentru Transportul Internațional de Mãrfuri pe Șosele care prevede utilizarea CMR electronic (e-CMR). Protocolul a fost ratificat de 11 țãri – Bulgaria, Republica Cehã, Danemarca, Franța, Estonia, Letonia, Lituania, Olanda, Slovacia, Spania și Elveția. Franța și Spania au început în acest an utilizarea e-CMR atât între cele douã țãri, dar și prin programe pilot pentru implementarea e-CMR pentru transport național. UNTRR a realizat toate demersurile necesare cãtre Președinția României, Guvern și Ministerul Afacerilor Externe pentru ratificarea în cel mai scurt timp a Protocolului e-CMR, acestea fiind instituțiile abilitate sã trimitã cãtre Organizația Națiunilor Unite (ONU) protocolul e-CMR semnat. UNTRR considerã cã e-CMR va contribui la digitalizarea documentelor aferente transportului de mãrfuri, fiind un instrument de sprijinire a creșterii eficienței lanțurilor de logisticã, dar și a monitorizãrii ușoare a fluxurilor de mãrfuri, în special cele purtãtoare de accize sau cu risc sporit de fraudã.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesională și patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează și apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare până în prezent peste 14.000 membri – operatori care efectuează transporturi interne și internaționale de marfă și persoane. – PROMPT MEDIA
foto:vehco.fr