146212 – 21062017 – Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial ale Poliţiei de Frontieră Galaţi efectuează un număr de 12 percheziţii domiciliare în mai multe locaţii de pe raza judeţului Galaţi în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din cetăţeni români şi din Republica Moldova, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile din tutun şi energetice (benzină, motorină).
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi vor fi aduse, în vederea audierii, 34 persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operatiuni Speciale. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Galaţi, Oancea, Folteşti, Brăila, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Galaţi şi lucrători vamali din cadrul D.R.V. Galaţi.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. – PROMPT MEDIA