Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Comisia de anchetă, la lucru şi în vacanţa parlamentară

Comisia de anchetă, la lucru şi în vacanţa parlamentară

DISTRIBUIȚI

146348 – 28062017 – Plenul Parlamentului a decis, miercuri, cu 207 voturi pentru, 101 impotriva si 12 abtineri, ca sedintele Comisiei parlamentare de ancheta a alegerilor prezidentiale din 2009 sa se desfasoare in perioada 1 iulie – 1 septembrie, transmite Agerpres. In favoarea prelungirii activitatii Comisiei s-au pronuntat grupurile parlamentare ale PSD, in vreme ce parlamentarii PNL si PMP au anuntat ca se opun ca aceasta Comisie sa aiba activitate si pe timpul vacantei parlamentare.

Birourile permanente reunite au aprobat in urma cu doua saptamani prelungirea cu 60 de zile a activitatii Comisiei parlamentare de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009.

Vicepresedintele Senatului Claudiu Manda anunta atunci ca s-a decis, totodata, suportarea cheltuielilor pentru unele dintre persoanele invitate care nu isi pot permite financiar drumul si cazarea cand sunt invitate la comisie. Amintim ca saptamana trecuta Curtea Constitutionala a decis ca persoanele invitate in fata comisiilor parlamentare si care conduc institutii sau autoritati care nu se afla sub control parlamentar au obligatia sa ia parte la lucrarile comisiei, „in considerarea principiului colaborarii loiale intre institutiile autoritatile / autoritatile statului”.

Comisia de ancheta din parlament a chemat-o la audieri pe Laura Codruta Kovesi, procurorul-sef al DNA, insa aceasta a anuntat pe 8 iunie ca nu se va prezenta. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.