146021 – 12062017 – România și Republica Moldova vor dezvolta colaborarea culturală prin noi proiecte, potrivit Protocolului de cooperare între Ministerul Culturii și Identității Naționale din România și Ministerul Culturii din Republica Moldova, adoptat de Guvern, printr-un Memorandum.
Protocolul va contribui la îmbunătățirea cadrului juridic în realizarea unor acțiuni concrete pentru dezvoltarea relațiilor culturale și la realizarea unor condiții prielnice pentru cooperarea în domeniul culturii, prin promovarea reciprocă a valorilor naționale și prin facilitarea unei mai bune cunoașteri culturale între cele două țări.
O altă prevedere importantă a Protocolului este cea referitoare la facilitarea schimbului şi diseminarea reciprocă de publicaţii în limba română. De asemenea, Protocolul cuprinde dispoziții ce prevăd cooperarea în domeniul culturii și artei prin schimbul de artiști și ansambluri artistice, schimbul de informații în domeniul bibliotecilor, invitarea de formații și ansambluri artistice în cadrul unor festivaluri, organizarea de expoziții de artă plastică, cooperarea directă între muzee, galerii, în domeniul cercetării, protejării și conservării patrimoniului cultural, organizarea unor gale cu film de lung și scurt metraj, cooperarea în domeniul patrimoniului cultural imaterial și schimbul de specialiști în domeniul muzeelor etnografice.
Totodată, documentul sprijină cooperarea în cadrul programului Uniunii Europene ”Europa Creativă”, desfășurat între departamentele aferente din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale din România și Ministerul Culturii din Republica Moldova. Cele două state vor încuraja organizarea atelierelor de lucru comune cu scopul informării și familiarizării organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor publice sau companiilor private, precum și a altor actori culturali, cu procedurile de identificare a partenerilor europeni și accesare a fondurilor europene, și vor facilita schimbul reciproc de informații cu privire la rețelele de parteneri culturali din Uniunea Europeană.
Prin bugetul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, ambele țări pot desfășura proiecte comune finanțate prin acest program.
Programul de cooperare va intra în vigoare la data semnării, urmând a fi valabil pentru o perioadă de maximum cinci ani.
La sfârșitul lunii aprilie 2015, reprezentanții Ministerului Culturii din Republica Moldova au înaintat propunerea lor referitoare la încheierea Protocolului de cooperare între Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Ministerul Culturii al României pentru anii 2015-2017. Negocierea acestui Protocol s-a realizat pe canale diplomatice și a fost aprobată în ședința de Guvern din 30 septembrie 2015, contraproiectul părții române fiind realizat de Ministerul Culturii, în consultare cu Ministerul Afacerilor Externe. În februarie 2017, au fost încheiate negocierile. – PROMPT MEDIA