146328 – 28062017 – În epoca actuală, aproape fiecare copil se naşte şi creşte cu un laptop, o tabletă sau un smartphone în braţe, însă acest stil de viaţă tinde să genereze mult mai multe cazuri de depresie şi nefericire decât ne putem imagina.
În opinia psihologului Andra Tănăsesecu, nu dezvoltarea tehnologiei este vinovată pentru situaţia actuală critică, ci modul în care s-a creat o ruptură totală între “viaţa online” şi “viaţa offline”. Majoritatea părinţilor oferă gadget-uri copiilor lor pentru a-i ţine ocupaţi, cuminţi, sperând că doar astfel pot avea şi ei timp pentru treburile curente. Din păcate, acest model nu a făcut decât să adâncească ruptura de relaţionare şi emoţională dintre părinţi şi copii, cei din urmă găsindu-şi refugiu în lumea virtuală, oferit de aceste dispozitive.
“Observ tot mai mulţi copii care nici măcar nu se mai bucură atunci când se joacă pe aceste dispozitive, pur şi simplu intră în transă şi rămân acolo pentru ore bune. Tehnologia nici măcar nu mai reprezintă un mijloc de divertisment pentru majoritatea copiilor, ci o încercare disperată a lor de a umple un gol. Observ multe situații în care părinții pleacă de acasă și lasă copilul în fața unui ecran, fără supraveghere, singur, să se descurce pe cont propriu. Iar acest lucru se întâmplă de la o vârstă tot mai fragedă, încă din perioadele cele mai importante pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copilului. Pe de-o parte este de înțeles nevoia de timp liber a părintelui din societatea actuală, majoritatea fiind ocupați cu munca, proiecte care îi solicită deja foarte mult, oboseală ș.a.m.d. Cu toate acestea, prin acest gest de a lăsa copilul în fața unui ecran (televizor, laptop, tabletă ori telefon), nevoile copilului ajung să nu mai fie împlinite. Chiar dacă la început poate fi interesant și atractiv pentru copil să își petreacă timpul pe telefon, ori în fața unui ecran, la un moment acesta devine conștient de nevoia de atenție din partea părintelui și va căuta să o obțină. Copilul poate începe să se simtă neglijat, respins, abandonat, uitat ori neimportant în ochii părinților săi dacă nevoia acestuia de conexiune va fi ignorată”, afirmă psihologul.
Specialistul afirmă că, înacest context, micuţii au tendinţa de a adopta două tipuri de comportamente: 1. Va face tot posibilul să primească atenția și afecțiunea din partea părinților.
În această situație, care este pe de-o parte ceva mai bună, copilul începe să se manifeste în diferite feluri, având intenția de a capta atenția celor care îl îngrijesc (părinți, bunici, etc). Poate începe să țipe foarte tare când se joacă, să alerge prin casă ori să spargă lucruri. În această etapă copilul va folosi tot ce-i stă la îndemână pentru a atrage atenția și a primi ceea ce are nevoie. “Este deosebit de important să realizăm că un copil nu are cunoștințe despre modurile pe care le folosim noi, ca adulți, pentru a exprima ce simțim. Va alege, așadar, orice metodă crede el că poate atrage atenția cel mai bine. Comportamentele unui copil „rău”, „obraznic”, cum sunt descrise de cele mai multe ori, sunt de fapt încercări ale acestuia de a ne transmite că are nevoi neîmplinite. Sunt doar moduri prin care el cere atenția și iubirea părinților săi. Acum este momentul cel mai important în care să-i oferi atenție și răbdare copilului, să faci ce-ți spune și să-i oferi timpul și răbdarea de care are nevoie”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
- Se va interioriza și se va închide în el.
În momentul în care ”strigătele” copilului nu sunt auzite, acesta va înceta să mai comunice. Se va închide, va reprima toate sentimentele și trăirile și va înceta să mai caute atenția părintelui. Problema care apare este că, deși nu mai caută împlinirea acestor nevoi în cadrul familiei, va căuta moduri prin care să o facă în afara acesteia. Când vine vorba despre a-și alege o persoană ori un grup cu care să-și petrecă timpul, dacă nu primește un model de comportament sănătos în familie, va intra într-un anturajul care îl va atrage, de unde va învăța comportam
București: Psihologul Andra Tănăsescu despre Drama copiilor crescuţi la laptop – 146328 – 28062017 – În epoca actuală, aproape fiecare copil se naşte şi creşte cu un laptop, o tabletă sau un smartphone în braţe, însă acest stil de viaţă tinde să genereze mult mai multe cazuri de depresie şi nefericire decât ne putem imagina.
În opinia psihologului Andra Tănăsesecu, nu dezvoltarea tehnologiei este vinovată pentru situaţia actuală critică, ci modul în care s-a creat o ruptură totală între “viaţa online” şi “viaţa offline”. Majoritatea părinţilor oferă gadget-uri copiilor lor pentru a-i ţine ocupaţi, cuminţi, sperând că doar astfel pot avea şi ei timp pentru treburile curente. Din păcate, acest model nu a făcut decât să adâncească ruptura de relaţionare şi emoţională dintre părinţi şi copii, cei din urmă găsindu-şi refugiu în lumea virtuală, oferit de aceste dispozitive.
“Observ tot mai mulţi copii care nici măcar nu se mai bucură atunci când se joacă pe aceste dispozitive, pur şi simplu intră în transă şi rămân acolo pentru ore bune. Tehnologia nici măcar nu mai reprezintă un mijloc de divertisment pentru majoritatea copiilor, ci o încercare disperată a lor de a umple un gol. Observ multe situații în care părinții pleacă de acasă și lasă copilul în fața unui ecran, fără supraveghere, singur, să se descurce pe cont propriu. Iar acest lucru se întâmplă de la o vârstă tot mai fragedă, încă din perioadele cele mai importante pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copilului. Pe de-o parte este de înțeles nevoia de timp liber a părintelui din societatea actuală, majoritatea fiind ocupați cu munca, proiecte care îi solicită deja foarte mult, oboseală ș.a.m.d. Cu toate acestea, prin acest gest de a lăsa copilul în fața unui ecran (televizor, laptop, tabletă ori telefon), nevoile copilului ajung să nu mai fie împlinite. Chiar dacă la început poate fi interesant și atractiv pentru copil să își petreacă timpul pe telefon, ori în fața unui ecran, la un moment acesta devine conștient de nevoia de atenție din partea părintelui și va căuta să o obțină. Copilul poate începe să se simtă neglijat, respins, abandonat, uitat ori neimportant în ochii părinților săi dacă nevoia acestuia de conexiune va fi ignorată”, afirmă psihologul.
Specialistul afirmă că, înacest context, micuţii au tendinţa de a adopta două tipuri de comportamente: 1. Va face tot posibilul să primească atenția și afecțiunea din partea părinților.
În această situație, care este pe de-o parte ceva mai bună, copilul începe să se manifeste în diferite feluri, având intenția de a capta atenția celor care îl îngrijesc (părinți, bunici, etc). Poate începe să țipe foarte tare când se joacă, să alerge prin casă ori să spargă lucruri. În această etapă copilul va folosi tot ce-i stă la îndemână pentru a atrage atenția și a primi ceea ce are nevoie. “Este deosebit de important să realizăm că un copil nu are cunoștințe despre modurile pe care le folosim noi, ca adulți, pentru a exprima ce simțim. Va alege, așadar, orice metodă crede el că poate atrage atenția cel mai bine. Comportamentele unui copil „rău”, „obraznic”, cum sunt descrise de cele mai multe ori, sunt de fapt încercări ale acestuia de a ne transmite că are nevoi neîmplinite. Sunt doar moduri prin care el cere atenția și iubirea părinților săi. Acum este momentul cel mai important în care să-i oferi atenție și răbdare copilului, să faci ce-ți spune și să-i oferi timpul și răbdarea de care are nevoie”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
- Se va interioriza și se va închide în el.
În momentul în care ”strigătele” copilului nu sunt auzite, acesta va înceta să mai comunice. Se va închide, va reprima toate sentimentele și trăirile și va înceta să mai caute atenția părintelui. Problema care apare este că, deși nu mai caută împlinirea acestor nevoi în cadrul familiei, va căuta moduri prin care să o facă în afara acesteia. Când vine vorba despre a-și alege o persoană ori un grup cu care să-și petrecă timpul, dacă nu primește un model de comportament sănătos în familie, va intra într-un anturajul care îl va atrage, de unde va învăța comportamente ori obiceiuri nesănătoase, se va implica în activități ilegale etc.
“Toate aceste sentimente interioare nemanifestate, pe care le trăieşte copilul, vor avea repercusiuni la maturitate, unde copilul devenit adult va continua să adopte comportamente și obiceiuri nesănătoase, prin care să-și satisfacă nevoile neîmplinite în copilărie. Astfel, vedem adulți implicându-se în relații toxice, apelând la droguri, alcool și alte mijloace care mai degrabă fac rău decât bine. Adicțiile, comportamentele agresive, dependența de substanțe, de jocuri ori chiar de persoane, atașamente intense față de anumite obiceiuri, instabilitatea emoțională și chiar gelozia pot fi doar unele dintre simptomele pe care le manifestă un adult atunci când, în copilărie, nu i-au fost împlinite nevoile primare”, declară psihologul Andra Tănăsescu.
Cum putem evita drama copilului crescut la laptop?
Specialistul crede că ruptura bruscă şi totală de tehnologie nu va rezolva problema, ci chiar o va acutiza. Copiii din ziua de azi au nevoie de un calendar de activităţi, de un program în care să descopere noi hobby-uri, noi metode de divertisment decât cele oferite de mediul virtual. Mai mult decât atât, trebuie să înveţe să iubească şi viaţa din mediul offline şi să creeze un echilibru între cele două lumi.
“Copilul nu are capacitatea de a lua singur decizii benefice pentru dezvoltarea lui psiho-emoţională, de aceea ghidajul părinţilor este vital în tot acest proces. Părinţii îi pot diversifica meniul de divertisment, nu trebuie să îl oblige să renunţe la obiceiurile vechi, ci trebuie să-i ofere şi alternative. Îi poate arăta cum se juca el în copilărie, îl poate duce mai des în parc, la iarbă verde, într-o expediţie pe munte, la un picnic. Îl poate înscrie într-un club sportiv, unde să facă mai multă mişcare şi să înveţe să socializeze şi faţă în faţă, astfel încă să îi oferim un echilibru în viaţa lui. Cum pentru copil este important ca părintele să fie prezent în viața lui, la fel și părintele simte nevoia să aibă copilul alături, să simtă încredere și deschidere din partea acestuia. Mai devreme sau mai târziu, orice părinte își dorește să facă parte din viața copilului, așa cum un copil simte nevoia ca părinții să fie implicați în viața și dezvoltarea sa. Oferiți atenție și grijă copiilor, petreceți timp de calitate cu ei, faceți lucruri împreună și asigurați-le în acest fel o dezvoltare sănătoasă și posibilitatea de a-și crea un viitor frumos, în care să fie împliniți și fericiți ca adulți”, conchide psihologul. – PROMPT MEDIA
ente ori obiceiuri nesănătoase, se va implica în activități ilegale etc.