145940 – 06062017 – În perioada 01 – 05 iunie, peste 3.500 de pompieri au fost la datorie, zilnic, pentru asigurarea răspunsului la solicitările persoanelor aflate în dificultate.
Astfel, la nivel național au fost derulate 5.034 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 240 misiuni de stingere a incendiilor, 4.310 cazuri SMURD (4.272 pentru acordarea primului ajutor calificat și 38 misiuni de descarcerare), precum și la 484 acțiuni pentru protecția comunităților.
IGSU anunţă că în cele cinci zile, 4.306 persoane au fost asistate de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor calificat și terapie intensivă mobilă, iar alte 75 persoane aflate în dificultate au fost salvate din medii ostile vieții.
În această minivacanță, inspectorii de prevenire au desfășurat 138 de verificări pe linia prevenirii situațiilor de urgență la unități turistice și operatori economici din diverse domenii de activitate, iar din totalul acestora personalul specializat a identificat 27 de obiective care funcționau fără deținerea autorizației de securitate la incendiu.
De asemenea, pe timpul controalelor nu au fost constatate încălcări grave ale cerinței de securitate la incendiu, care să impună aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării obiectivelor verificate.
Pentru neregulile identificate în teren au fost aplicate 323 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 53.000 lei.
Pe toată perioada minivacanţei , Caravana SMURD „Fii pregătit!” s-a aflat în parcarea Ministerului Afacerilor Interne, unde au fost organizate Porți Deschise pentru mii de copii și la Alba Iulia, unde s-a desfășurat Festivalul Alba Fest 2017.
Pe durata acestor zile, peste 1.000 de persoane au fost instruite cum să prevină situațiile de urgență și să acorde primul ajutor. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost copii, care, cu această ocazie, au aflat modul de comportare în cazul în care se confruntă cu o situație de urgență.
Totodată, pentru perioada vizată, IGSU a dispus măsuri suplimentare pentru dislocarea de forțe și mijloace, care să asigure funcționarea punctelor de lucru înființate temporar atât în drumul spre litoral, cât și zonele turistice cu aflux mare de persoane. – PROMPT MEDIA