Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Dumitru Oprea: ”Sistemul nostru educațional versus strategia Comisiei Europene privind educația...

București: Dumitru Oprea: ”Sistemul nostru educațional versus strategia Comisiei Europene privind educația de înaltă calitate”

DISTRIBUIȚI

146049 – 13062017 Deputatul PNL Dumitru Oprea atrage atenția asupra discontinuității sistemelor de înregistrare a datelor privind evoluția elevilor, studenților la intrarea într-un ciclu educațional, dar mai ales la finalizarea studiilor.

Parlamentarul a semnalat, luni, 12 iunie 2017, printr-o întrebare adresată Ministrului Educaţiei Naţionale, că, deși Comisia Europeană a adoptat propuneri privind monitorizarea parcursului profesional al absolvenților, la noi sistemele de înregistrare a datelor nu sunt pregătite pentru a fi adaptate la noile cerințe. Aceste sisteme au fost realizate prin intermediul unor proiecte cu fonduri nerambursabile, iar după închiderea finanțărilor, cel mai probabil, au fost abandonate sau sunt într-un continuu proces de dezvoltare (de exemplu, platforma pentru grilele de competențe, registrul unic al studenților etc.).

Ca urmare, liberalul a solicitat ministrului Pavel Năstase să precizeze care dintre sistemele implementate cu ajutorul fondurilor europene mai sunt funcționale și în ce măsură acestea corespund noilor recomandări și inițiative aprobate de Comisia Europeană.

În acest context, Dumitru Oprea consideră că este important să se cunoască detaliile privind platformele educaționale finanțate din fonduri nerambursabile, valoarea proiectelor și participanții care au beneficiat de ele, inclusiv ponderea cheltuielilor cu salariile. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.