Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: A intrat în vigoare a patra directivă privind combaterea spălării banilor

Bruxelles: A intrat în vigoare a patra directivă privind combaterea spălării banilor

DISTRIBUIȚI

146291 – 27062017 La 26 iunie a intrat în vigoare cea de-a patra directivă privind combaterea spălării banilor, care înăsprește normele actuale și permite contracararea cu mai multă eficacitate a acestor operațiuni, precum și a celor legate de finanțarea terorismului. De asemenea, Comisia Europeană a publicat și un raport care identifică domeniile cele mai expuse riscului de evaziune fiscală și cele mai răspândite tehnici utilizate de infractori pentru a spăla fonduri ilicite.

Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene: ”Spălarea banilor este o sursă de oxigen pentru criminalitate, terorism și evitarea obligațiilor fiscale. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca să o eradicăm. Normele mai drastice care intră în vigoare astăzi sunt un mare pas înainte, dar avem nevoie și de un acord rapid cu privire la noile îmbunătățiri propuse de Comisie în iulie anul trecut.”

Înăsprirea normelor are în vedere întărirea obligației de evaluare a riscurilor pentru bănci, juriști și contabili, stabilirea unor cerințe de transparență bine definite cu privire la proprietarii reali ai societăților comerciale, facilitarea cooperării și a schimbului de informații între unitățile de informații financiare din diferite state membre pentru a identifica și monitoriza transferurile de bani suspecte, instituirea unei politici coerente față de țările din afara UE care au norme deficitare în materie de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului și extinderea competențelor de sancționare ale autorităților competente.

Raportul privind evaluarea la nivel supranațional a riscurilor este un instrument menit să ajute statele membre să identifice, analizeze și contracareze riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului. Acesta analizează riscurile din sectorul financiar și nefinanciar, precum și riscurile nou apărute precum monedele virtuale sau platformele de finanțare participativă. Raportul include o cartografiere detaliată a riscurilor din fiecare domeniu relevant și o listă a metodelor utilizate mai frecvent de infractori pentru a spăla bani și recomandări adresate statelor membre privind modalitățile de a contracara în mod adecvat riscurile identificate. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.