146368 – 29062017 – În urma verificărilor realizate la nivelul Inspectoratului General de Aviație (IGAv), de către Corpul de Control al MAI, conducerea ministerului a dispus sesizarea Parchetului Militar.
Astfel, comisia de control a constatat că au fost efectuate zboruri tehnice cu elicopterele MAI – altele decât cele SMURD, fără a fi necesare, în vederea pregătirii unor misiuni speciale ipotetice.
Aceste zboruri au fost realizate, în marea lor majoritate, de către un grup restrâns de piloți care fac parte din conducerea Inspectoratului General de Aviație al MAI.
Parchetul Militar a fost sesizat la data de 26 iunie 2017 și se va realiza inclusiv o cercetare administrativă pentru stabilirea pagubei produse patrimoniului MAI și pentru recuperarea prejudiciului.
Precizăm că activitatea de control la IGAv a început în luna noiembrie 2016, fiind extinsă ulterior din dispoziția ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, se arata intr-un counicat MAI. – PROMPT MEDIA