146349 – 28062017 – Polițiștii au efectuat 66 de percheziţii, în județele Călăraşi, Dolj, Galați, Maramureș și Constanța, pentru destructurarea unei grupări specializate în valorificarea țigaretelor provenite din contrabandă.
La data de 28 iunie a.c., poliţişti din cadrul I.P.J. Călăraşi și ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, efectuează 66 de percheziţii domiciliare, în Călăraşi, Dolj, Galați, Maramureș și Constanța.
Perchezițiile au fost efectuate la locuințele mai multor persoane bănuite de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, iar la acțiune participă polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Olt, Maramureș și Ialomița.
Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada ianuarie – iunie a.c., persoanele în cauză ar fi efectuat operațiuni cu tutun fără a deţine documente legale de provenienţă şi cunoscând că acestea provin din contrabandă.
Ţigaretele deţinute ar fi fost sustrase de la efectuarea controlului vamal și depozitate pe raza judeţelor Călăraşi, Dolj, Maramureş, Galaţi şi Constanţa, ulterior fiind oferite spre comercializare pe raza judeţului Călăraşi.
Polițiștii vor pune în aplicare 51 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri. – PROMPT MEDIA