145902 – 22052017 – Președintele Senatului României, Călin Popescu – Tăriceanu, a avut întrevederi bilaterale, în cadrul Summit-ului parlamentar care s-a desfășurat la Varșovia, în perioada 17 – 19 mai, cu mareșalul Senatului Republicii Polone, Stanislaw Karczewski, cu omologii din cele două Camere ale Parlamentului Bosniei și Herțegovinei, Sefik Dzaferovic, președintele Camerei Reprezentanților, și Bariša Čolak, președintele Camerei Poporului, cu președintele Parlamentului Georgiei, Irakli Kobakhidze, cu președintele Parlamentului Muntenegru, Ivan Brajović, precum și discuții informale cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu.
De asemenea, Călin Popescu-Tăriceanu a avut întrevederi, la Cracovia, cu Józef Pilch, voievodul Provinciei Małopolska, precum și cu conducerea Universității Jagiellona, în cadrul cărora au fost discutate aspecte ale cooperării la nivel sectorial și regional, perspectivele dezvoltării de noi proiecte de infrastructură și promovarea schimburilor între universități.
În cadrul discuțiilor avute cu omologul polon, Popescu-Tăriceanu a arătat că acordă o importanță deosebită relațiilor bilaterale cu Republica Polonă, fapt evidențiat de dinamica discuțiilor în plan parlamentar din ultima perioadă, adresând, totodată, propuneri de continuare a dialogului în cadrul unor întâlniri în format B9 (platformă de dialog și cooperare regională în materie de securitate a țărilor de pe flancul estic al NATO), dar și în format trilateral.
În ceea ce privește agenda europeană, președintele Senatului României a readus în atenție consecințele negative pe care le poate avea direcționarea politicilor europene către o Europă cu două viteze, subliniind faptul că ”după experiența celor 45 de ani de comunism, riscăm să vedem o nouă separare în Europa, în loc să consacrăm valorile care constituie fundamentul Uniunii Europene”.
Au fost discutate și perspectivele procesului de extindere a Uniunii Europene, președintele Senatului României pledând, în cadrul discuțiilor cu omologii din Muntenegru și Bosnia și Herțegovina, pentru continuarea reformelor și reafirmând faptul că promovarea stabilității și securității în regiune, precum și a valorilor democrației și statului de drept este de interes major atât pentru țările din Balcanii de Vest, cât și pentru România și celelalte state membre UE.
O atenție deosebită este acordată de către țara noastră relațiilor cu Republica Moldova și Georgia, state membre ale Parteneriatului Estic, pe care România le susține constant în procesul de integrare europeană.
Cu prilejul vizitei realizate în Provincia Małopolska, președintele Senatului României a întreprins o vizită la Centrul Memorial Auschwitz-Birkenau – fostul lagăr nazist de concentrare și exterminare.
Țara noastră este puternic angajată pentru onorarea memoriei victimelor Holocaustului și în combaterea manifestărilor xenofobe și antisemite, fapt reflectat și de contribuția pe care a adus-o, în acest sens, în perioada martie 2016 – martie 2017, în care România a deținut Președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA). –. PROMPT MEDIA