145817 – 17052017 – Partidul Uniunea Salvați România avertizează că mai multe companii de stat, printre care TAROM și CEC Bank, riscă să ajungă din nou sub controlul direct politic al PSD și ALDE, prin excluderea lor de pe lista firmelor obligate să respecte regulile de transparență în guvernanța corporativă.
Miercuri, 16 mai, în cadrul sedinței Comisiei economice, industrii și servicii, reunită cu Comisia pentru dezvoltare regională din Senatul României, au fost aprobate noi excepții de la obligația implementării regulilor de transparență în guvernanța corporativă, stabilite prin OUG 109/2011 și Legea 111/2016.
Potrivit deciziei majorității senatorilor din Comisiile reunite, companiile din industria de apărare și instituțiile de credit deținute de statul român vor fi exceptate de la aplicarea OUG 109/2011 și a Legii 111/2016.
Astfel, companii precum Romarm, Avioane Craiova, Romaero, dar și TAROM vor fi exceptate de la obligația de a implementa un management privat independent și sunt din nou aduse sub controlul direct politic.
De asemenea, instituțiile de credit detinute de statul român, precum CEC Bank și Eximbank sau Fondul National de Garantare a IMM-urilor vor trebui să anuleze sau să întrerupă procedurile de recrutare a unor manageri privați.
Propunerea a fost înaintată de senatorul PSD, Radu Oprea și a fost adoptată cu nouă voturi pentru și șapte împotrivă. Senatorii USR, Silvia Dinică și George Marussi, au votat împotrivă, cel care înclinat balanța a fost președintele Comisiei economice din Senat, senatorul PNL Daniel Zamfir, care a susținut inițiativa, contrar celorlalți colegi din partid.
Silvia Dinică a argumentat votul împotrivă afirmând că ”avem de-a face cu un nou demers al Guvernului PSD-ALDE de a pune stăpânire pe companiile de stat și a controla resursele acestora în scop politic și clientelar”. – PROMPT MEDIA
Usr ul asta i foarte dubios acționează. Parcă el ar vrea ar fi de acird ca si psd ul de alfel cumva prin economie să ajutăm la îndul norstru firmele străine cu banii nostri de salariu cumparând produsele lor si fiind sclavii mecanismului lor de îmbogățire doar rotițe unse de bruma de bani primită la salariusi mărită fără vreo acoperire anume reală în practică