În curtea Jandarmeriei Ilfov joi, 18 mai, a fost mare zarvă – glasuri de copii, sirene, girofaruri, zgomot, veselie. – 145871 – 18052017 – Joi, 18 mai, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov 66 de copii, din clasele a II-a şi a III- a din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 169, Sector 6 Bucureşti, au participat cu ocazia activităţilor prilejuite de programul educaţional ”Şcoala altfel”. Jandarmii le-au prezentat elevilor un atelier cu armamentul din dotare, mijloacele, materialele de intervenţie şi câteva dintre autovehiculele folosite în misiuni (U.R.O., VW, Dacia Duster, A.T.V).
Cei mici au analizat şi au mânuit armamentul, tonfa, scutul de protecţie au probat caştile şi vestele de protecţie, au urcat în maşinile de intervenţie, au dat drumul la sirene şi girofaruri şi s-au pozat împreună cu jandarmii. În continuare, aceştia au fost invitaţi în sala de festivităţi, unde au urmărit două filmuleţe de prezentare cu misiunile jandarmilor şi modul în care aceştia se pregătesc pentru a face faţă în orice situaţie.
Copiii au fost foarte entuziasmaţi de cele prezentate şi au promis că vor vizita Jandarmeria şi la viitoarele festivităţi, unii dintre cei mici fiind convinşi, pentru moment, că atunci când se vor face mari vor deveni jandarmi. – PROMPT MEDIA