Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Hoț căutat de bulgari, prins la Clinceni

Ilfov: Hoț căutat de bulgari, prins la Clinceni

DISTRIBUIȚI

145942 – 23052017  La 23 mai a.c., în jurul orei 7.00, polițiștii din Bragadiru au depistat un bărbat, de 38 de ani, din județul Timiș, bănuit de comiterea mai multor furturi din locuințe, de pe raza localităților Bragadiru, Clinceni, Popești-Leordeni, Chitila, Voluntari, Buftea și Măgurele.

În fapt, în perioada 7 – 20 mai a.c., bărbatul a pătruns, pe timpul nopții, în mai multe locuințe, în timp ce proprietarii se aflau în imobile și dormeau și a furat bani, bijuterii, telefoane mobile și laptopuri, în valoare de aproximativ 70.000 de euro.

În această dimineață, polițiștii au folosit armamentul din dotare pentru prinderea celui în cauză, fiind trase șapte focuri de armă, în timp ce acesta încerca să-și asigure scăparea dintr-un imobil, din localitatea Clinceni. Asupra sa, polițiștii au găsit, într-un rucsac, telefoane mobile, bijuterii și o tabletă, cel mai probabil provenite din comiterea de fapte penale. De asemenea, în locuința din care a fugit, au fost descoperite și alte bunuri, posibil provenite din furturi.

De asemenea, în urma primelor verificări, polițiștii au constatat că este căutat de autoritățile din Bulgaria, pe numele său fiind emis un mandat european de arestare pentru comiterea mai multor furturi, în anul 2015. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.