145932 – 23052017 – Ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu, a condus delegația României la Summit-ul aniversar al Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră, care s-a desfășurat la Istanbul, la 22 mai 2017. Reuniunea la nivel înalt – organizată de Turcia, Președinție-în-Exercițiu a OCEMN şi, totodată, inițiatoarea cooperării în acest format – a marcat 25 de ani de la adoptarea Declarației de la Bosfor, în cadrul primei reuniuni a Cooperării Economice a Mării Negre (CEMN), care ulterior, în 1999, a devenit Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN).
Cu acest prilej, statele membre OCEMN au adoptat o Declarație comună, document care stabilește liniile directoare ale cooperării economice între statele membre, precum și perspectiva de dezvoltare a Organizației, în contextul importanței strategice şi economice în creștere a Mării Negre.
În intervenția sa, șeful diplomației române a exprimat angajamentul ferm al României pentru stimularea cooperării economice regionale în cadrul OCEMN, în măsură să confere substanță dezvoltării cooperării cu statele din regiune și să contribuie la asigurarea securității şi stabilității regionale prin cultivarea dialogului și încrederii reciproce.
Ministrul Afacerilor Externe a reiterat importanța pe care România, în calitate de stat fondator al OCEMN și stat membru al Uniunii Europene, o acordă consolidării cooperării OCEMN – UE de o manieră pragmatică şi flexibilă, în măsură să contribuie la valorificarea oportunităților oferite de politicile, inițiativele şi instrumentele angajate de Uniunea Europeană în regiunea Mării Negre și să confere substanță misiunii economice orientate pe proiecte a OCEMN, prin crearea unui climat favorabil investițiilor în zonă și prin identificarea de proiecte prioritare, în arii comune de interes ale celor două Organizații, în beneficiul întregii regiuni.
În acest context, a exprimat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, pe baza implementării Acordurilor de Asociere, și susținere pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional.
Totodată, șeful diplomației române a subliniat interesul României pentru eficientizarea și dinamizarea activității OCEMN, în vederea materializării proiectelor economice, cu referire, în mod particular, la proiectele de anvergură în domeniul dezvoltării infrastructurii de transport – Autostrada Inelară a Mării Negre şi Magistralele Maritime la Marea Neagră. În același registru, a menționat potențialul imens al regiunii Mării Negre şi poziționarea sa strategică, ce trebuie să fie valorificate prin conectarea la dezvoltările economice majore – în special, pe palierul infrastructurii de transport și energie – ale regiunilor învecinate (Asia Centrală, Orientul Mijlociu sau Caucaz) și asigurarea de punți de legătură cu actori extra-regionali, în cooperarea pe dimensiunea de proiecte strategice.
Teodor Meleșcanu a apreciat, totodată, că Summit-ul aniversar trebuie să constituie un nou start pentru Organizație, care trebuie să devină mai preocupată să-şi consolideze, cu rezultate concrete, statutul de structură reprezentativă a regiunii Mării Negre.
Cooperarea Economică a Mării Negre a fost lansată oficial la 25 iunie 1992 prin semnarea, de către 11 state situate în bazinul Mării Negre, a Declaraţiei de la Istanbul, conform căreia statele participante şi-au propus să dezvolte o cooperare multilaterală, în scopul accelerării dezvoltării economice şi sociale şi realizării unui grad superior de integrare în economia mondială.
Organizaţia numără în prezent 12 state membre: Republica Albania, Republica Armenia, Republica Azerbaidjan, Republica Bulgaria, Georgia, Republica Elenă, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Republica Serbia, Republica Turcia şi Ucraina. – PROMPT MEDIA