Acasă Uncategorized București: USR nu e de acord cu selecția a noilor membri ai...

București: USR nu e de acord cu selecția a noilor membri ai CNCD

DISTRIBUIȚI

145694 – 10052017 Partidul Uniunea Salvaţi România protestează faţă de modul în care Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au decis să deruleze procedura de selecție a noilor membri în Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

USR reclama că nu a existat o comunicare publică cu privire la declanşarea procedurii de selecţie a membrilor Colegiului CNCD, cu excepţia unei informări către partidele parlamentare, care au fost anunțate de prelungirea termenului pentru desemnarea unor candidaţi pentru posturi vacante în diverse foruri colegiale şi instituţii.

”Din informarea primită de grupul parlamentar USR nu reiese dacă procedura este declanşată pentru un singur post (rămas vacant în urma demisiei lui Petre Florin Manole după ce acesta a fost ales deputat) sau pentru trei posturi, având în vedere că pe 27 iunie 2017 expiră alte două mandate. De altfel, pentru acestea din urmă termenul limită pentru depunerea candidaturilor ar fi fost 27 aprilie 2017, conform articolului 24 din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Informarea precizează că propunerile nominale pentru Colegiul director se înaintează Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 60 de zile înainte de dată la care mandatele vor deveni vacante. În plus, birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului publică pe paginile de internet ale Camerei Deputaţilor şi Senatului candidaturile depuse şi înaintează propunerile comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii candidaţilor în şedinţa comună. În termen de 10 zile de la publicarea candidaturilor se pot depune la comisiile permanente de specialitate, în scris, obiecțiuni argumentate cu privire la candidaturile depuse. Parlamentul este o instituţie care trebuie să arate respect faţă de lege, iar prin această practică nu face decât să contribuie, o dată în plus, la discreditarea acestei instituții în ochii cetăţenilor. Nu în ultimul rând, o astfel de practică opacă nu face decât să dăuneze credibilităţii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării”, a declarat senatorul Florina Presadă.

USR cere Parlamentului să prelungească termenele pentru declansarea procedurii și să anunțe public declanșarea acestor proceduri, în deplină transparență. CNCD are nevoie de cei mai buni candidați și membri în Colegiul CNCD, desemnați în urma unor proceduri și audieri reale și publice. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.