Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Uite greva, nu e greva

București: Uite greva, nu e greva

DISTRIBUIȚI

145731 – 11052017 –  Reprezentanții Gărzii de Mediu suspendă greva generală pe perioada discuțiilor cu Ministerul Mediului, grevă care fusese anunțată pentru joi. Decizia a fost luată în condițiile în care au început negocieri cu reprezentanți ai Ministerului Mediului, după cum spune președintele sindicatului, Valentin Neagoe. Miercuri am avut negocieri până târziu, până la orele 11:00 seara, la Ministerul Mediului, negocierile derulându-se pe mai multe etape. Noi am suspendat temporar greva, pe perioada acestor negocieri. În cazul în care se dă rateu pe o anumită etapă, greva continuă, fără alte proceduri, a declarat Valentin Neagoe, citat de Libertatea.ro.

De asemenea, liderul sindical a mai spus că a primit promisiuni scrise de la reprezentanții Ministerului Mediului că li se vor rezolva cerințele, mai exact inechitățile salariale și că s-a format un grup de lucru pe această temă.

Promisiuni au fost că o să se elimine aceste inechități, promisiuni scrise pentru că s-a întocmit un acord cu termene de realizare. Acum, când vorbim, suntem în această procedură de negociere. Și astăzi (joi, n.r.) o să ajung la minister ca să continuăm discuțiile. S-a format un grup de lucru, se lucrează și în continuare negociem, pentru că dacă nu se îndeplinesc anumite termene din acest acord, automat noi dăm drumul la grevă. Greva este suspendată temporar, poate pe o zi, pe două, cât durează aceste negocieri”, a mai spus Neagoe.

Oficiali ai Ministerului Mediului au arătat, miercuri, că protestele angajaților Gărzii Naționale de Mediu sunt legitime și s-au făcut demersuri pentru creșterea nivelului de salarizare, în condițiile în care salariul mediu net al angajaților din acest organism de control este 1.500 de lei. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.