Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: TVA ar urma să fie plătită de beneficiar direct în contul...

București: TVA ar urma să fie plătită de beneficiar direct în contul special pe care furnizorul îl are la Fisc

DISTRIBUIȚI

145662 – 09052017 La achiziția de bunuri sau servicii, taxa pe valoarea adăugată ar urma să fie plătită de beneficiar direct în contul de TVA pe care furnizorul îl are deschis la Fisc.

Rezultatele obținute de italieni, spectaculoase, au fost prezentate recent în cadrul unei reuniuni OECD, la Paris: ei au estimat un plus de încasări de un miliard de euro, dar au încasat 2,5 miliarde de euro în plus, pe an. Iată cum viața demonstrează că e mai eficient pentru stat să faci socoteli cu banii în buzunarul tău…”, explică ministrul Viorel Ștefan pentru Cursdeguvernare.ro

Ministrul de Finanțe afirmă că, în România, în proiectul-pilot de plată defalcată a TVA, pe care speră să îl lanseze începând cu 1 iulie, vor intra instituțiile publice (administrația) și, foarte probabil, companiile de stat care derulează achiziții publice. ”Tot ce înseamnă contracte de achiziții publice”, a fost expresia folosită de ministrul de Finanțe.

”Nu se încalcă nicio directivă europeană, mizăm că nu se va mai sifona nimic măcar din cota de TVA aferentă contractelor instituțiilor publice”, afirmă Viorel Ștefan.

După derularea proiectului-pilot vreme de doi ani, autoritățile italiene au decis să implementeze o a doua etapă, în care vor include domenii economice cu risc crescut la frauda cu TVA, precum sectorul de construcții. Ministrul Viorel Ștefan afirmă că în România proiectul va fi unul mai flexibil.

”După data de 1 iulie, dorim să facem evaluări de parcurs, să vedem primele rezultate, în funcție de care ne vom construi o strategie, vom analiza și noi sectoarele cu risc pe am putea să le introducem, treptat, în program”, declară Viorel Ștefan.

Fără control la rambursarea TVA

Ministrul de Finanțe a asigurat că guvernul ”nu va schimba nimic în legătură cu procedurile de rambursare a TVA”. Companiile care furnizează bunuri sau servicii în cadrul contractelor de achiziții publice ar urma, în cazul în care au de recuperat TVA, să depună obișnuitele raportări periodice la ANAF. ”Rambursarea se va face fără control al Fiscului acolo unde companiile nu prezintă risc de evaziune. Dacă cumva există o companie care prezintă risc, atunci va exista un control al deconturilor de TVA”, afirmă ministrul de Finanțe.

Ministrul Viorel Ștefan a asigurat că statul nu va ”trage de timp” atunci când vine vorba de rambursările de TVA și că ANAF va fi în măsură să rezolve operativ solicitările de rambursare sau controalele tematice. – PROMPT MEDIA

 

foto:jurnalul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.