Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Țeapa domnului Vișan

București: Țeapa domnului Vișan

DISTRIBUIȚI

145758 – 12052017 Camera Deputaților încearcă fără succes de mai bine de patru ani să recupereze de la fostul deputat PD-L actualmente PMP, Gelu Visan, două telefoane mobile, 4 computere și 6 imprimante de 30.000 lei pe care acesta le-a avut în folosință în mandatul din 2008-2012 și nu le-a returnat la încheierea mandatului, anunță Realitatea.net.

Fostul deputat cu o activitate mediatică extrem de activă are același comportament și în relația cu creditorii privați care l-au acționat în judecată, au obținut numeroase hotărâri judecătorești pentru recuperarea debitelor însă nu au reușit să își recupereze datoriile de la fostul deputat. În Craiova este căutat inclusiv de clanurile interlope de țigani pentru datorii neplătite din campania electorală, menționează sursa citată.

La patru ani de la încheierea mandatului, Gelu Vișan refuză să restituie Camerei Deputaților o serie de laptopuri și imprimante pe care le-a primit ca parlamentar în mandatul 2008 – 2012. Camera Deputaților l-a chemat în judecată, în 2015, pe Gelu Vișan, acțiune în răspundere delictuală, iar Judecătoria Sectorului 5 l-a obligat pe Vișan să restituie Camerei Deputaților un telefon mobil marca Nokia E51, un telefon mobil marca Nokia 63031, două Pc-ri Compaq Evo, un PC LT Compaq 6710b, un UC Fujitsu Siemens Celsius, două imprimante HP Laserjet, o imprimantă color Lexmark, un monitor Color Lexmark, un monitor color LCD Fujitsu, un copiator multifuncțional Xerox M20i sau în cazul în care acestea nu mai pot fi predate, să plătească reclamantei despăgubiri în valoare de 10.124,95 de lei.

Valoarea inițială a bunurilor primite de Gelu Vișan depășea la momentul când le-a primit 30.000 de lei.

Pentru că  Gelu Vișan nu a respectat hotărârea judecătorească, Camera Deputaților a apelat la un executor judecătoresc, care, în aprilie 2016, a obținut decizie de executare silită de la Judecătoria Craiova. Dragoș Theodor Ivanovici, al cărui cabinet a fost însărcinat de instanța de judecată să-l execute pe Gelu Vișan, nu a dorit să ofere nici un fel de detalii despre modul cum merge procedura de executare silită și despre sumele pe care a reușit sau nu să le recupereze de la fostul deputat PD-L. “Din păcate nu pot să vă ofer nici un fel de detaliu despre modul cum decurge procedura de executare silită a acestui debitor”, afirmă executorul judecătoresc Dragoș Ivanovici.

Biroul de Presă al Camerei Deputaților a refuzat să ofere mai multe detalii legate de modul cum recuperează bunurile date lui Gelu Vișan.”Ca urmare a cererii  dvs. înregistrată la Biroul pentru informare publică și relația cu societatea civilă cu nr. 278/12.04.2017, prin care solicitați informații privind diferendul juridic dintre Camera Deputaților și fostul deputat Gelu Visan, vă comunicăm următoarele: Pe site-ul Ministerului Justiției / Portalul Instanțelor de Judecată sunt publicate informațiile privind procesul dintre Camera Deputaților, în calitate de reclamant, si Visan Gelu, în calitate de pârât, în dosarul cu nr.5910/302/2015, înregistrat la Judecătoria Sectorului  5, București”.PROMPT MEDIA

 

foto:oltenianews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.