Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Parlamentarii PSD au scos Aradul din Legea Centenarului

București: Parlamentarii PSD au scos Aradul din Legea Centenarului

DISTRIBUIȚI

145579 – 03052017 –  Marți, 2 mai, a avut loc, din nou, dezbaterea Legii Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în ședința reunită a Comisiilor pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în Masă și pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului. Amendamentul meu și al deputatului Pistru privind includerea Aradului în Legea Centenarului, ca fiind parte din lista orașelor Marii Uniri, a fost respins de către coaliția de la guvernare, chiar dacă primise aviz favorabil cu o lună în urmă în cadrul comisiei pentru cultură. În locul amendamentului nostru a fost aprobat cel al social-democraților care exclude Aradul din lista orașelor Marii Uniri din Legea centenarului.

”Consider că este nedrept față de arădeni ca deputatul PSD Dorel Căprar să semneze un amendament care anulează prezența Aradului în Legea Centenarului. Este suspect modul prin care cei din PSD au modificat aproape toate articolele din Legea Centenarului, pe ultima sută de metri, printr-o procedura foarte rapidă, schimbând inclusiv titlul legii, din simplul motiv că această inițiativă a fost a Partidului Național Liberal. În ciuda eforturilor noastre de a oferi respect și recunoștință Aradului și înaintașilor noștri prin acest amendament de includere în lista orașelor Marii Uniri, am rămas surprins de atitudinea nepăsătoare de care au dat dovadă parlamentarii PSD. Cu toate acestea am speranța că, la votul din plen, măcar parlamentarii de Arad să își schimbe votul și să susțină amendamentul respins în comisii. Munca noastră nu se încheie aici în ceea ce privește Legea Centenarului! Vom milita în continuare pentru ca Aradul să fie inclus în Legea Centenarului prin Hotărâre de Guvern, astfel încât să nu fie exclus de la manifestările de celebrare cu ocazia împlinirii celor 100 de ani de la Marea Unire”, este de părere deputatul liberal Glad Varga. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.