Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Iniţiativele chineze ”O Centură, Un Drum” și Noile Drumuri ale Mătăsii...

București: Iniţiativele chineze ”O Centură, Un Drum” și Noile Drumuri ale Mătăsii – o posibilitate de cooperare între România și China

DISTRIBUIȚI

145675 – 09052017 Luni, 8 mai 2017, a avut loc întrevederea membrilor Comisiei pentru politică externă a Senatului României, condusă de senatorul Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei, şi delegaţia Comisiei pentru afaceri externe a Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez (CCPPC), condusă de Pan Yunhe, preşedintele Comisiei.

Un comunicat de presă al Senatului susține că în cadrul convorbirilor, ambele părţi au apreciat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale, în lumina tradiţionalei prietenii care leagă cele două popoare, dialogul politic fiind întemeiat pe Parteneriatul Amplu de Prietenie şi Cooperare – obiectiv înscris în Programul de guvernare. În acelaşi timp, ambele părţi au remarcat marele potenţial pe care cele două state îl deţin şi datoria de a explora şi dezvolta acest potenţial şi în viitor, pe principiul win-win, în toate domeniile şi la toate nivelurile.

Iniţiativele chineze ”O Centură, Un Drum”, precum şi Formatul de colaborare 16 + 1, Noile Drumuri ale Mătăsii (ţările Europei Centrale şi de Est + Republica Populară Chineză) reprezintă o posibilitate de cooperare nu numai pe plan economic, dar şi în domeniul educaţiei şi al ştiinţei şi tehnologiei.

La finalul întâlnirii, oaspetele chinez i-a adresat lui Cristian Dumitrescu invitaţia de a efectua o vizită oficială în Republica Populară Chineză. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.