145939 – 23052017 – După ce ultimele sondaje o dau pe Gabriela Firea drept un potential candidat la Președinție din oartea PSD, Liviu Dragnea, șeful ei de partid, vine cu declarații care mai de care mai surprinzătoare pentru marele public, dar așteptate de analiștii politici. Dragnea a spus, de exemplu, la Adunărea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, unde a dat semnalul realegerii ca președinte al acestei organizații a lui Marian Oprișan, că, în 2019, va ajunge preşedinte al României o persoană care a fost aleasă anterior ca autoritate locală. Aici intră și Firea și Dragnea.
”Eu am fost ales local, domnul prim-ministru a fost ales local, preşedintele Românei a fost ales local şi, probabil, şi în 2019 tot o autoritate care a fost aleasă local va fi ales preşedinte. Aceasta spune ceva. Administraţia locală este sistemul public care e cel mai apropiat de oameni. Astea creează avantaje pentru toţi aleşii locali, care sunt mult mai ancoraţi în realitate şi nu vin la Bucureşti să vorbească discuţii. În fiecare zi, alesul local este oprit pe stradă, tras de mânecă de către cetăţeni, care au probleme concrete, zilnice şi pe care trebuie să le rezolvăm”, a subliniat Dragnea. – PROMPT MEDIA