Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Din nou la vot

București: Din nou la vot

DISTRIBUIȚI

145820 – 17052017   Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a convocat prima ședință a Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale parțiale din 11 iunie 2017. Procesul electoral se va desfășura în 49 de localități din 32 de județe ale țării, respectiv, în 14 municipii și orașe și în 35 de comune.

Ministrul le-a transmis tuturor celor prezenți că obiectivul principal al MAI este “organizarea unor alegeri corecte, în legalitate și transparență”.

Conform competențelor legale, Ministerul Afacerilor Interne va asigura realizarea la termen a acțiunilor din calendarul organizatoric și asigurarea climatului de siguranță pe întreaga perioadă electorală.

Și la aceste alegeri va fi asigurată înregistrarea audio-video a procedurilor realizate de la încheierea votării și până la părăsirea localului secției de vot de către membrii biroului electoral al secției de votare. Totodată, după terminarea votului, ștampilele cu mențiunea VOTAT vor fi introduse în plicuri transparente, prevăzute cu un sistem de sigilare care să nu permită desfacerea decât prin rupere, împiedicând, astfel, utilizarea ștampilelor pe parcursul procedurilor de numărare a voturilor.

La ședința Comisiei Tehnice Centrale au participat, în sistem de videoconferință, prefecții din județele implicate în procesul electoral din 11 iunie a.c..

De asemenea, în cadrul acestei întâlniri au luat cuvântul vice-președintele AEP, domnul Marian Muhuleț și directorul STS, general Marcel Opriș.

În cadrul videoconferinței, ministrul Carmen Dan, a solicitat informații suplimentare prefecților din județele Bacău, Neamț, Vaslui, unde s-au înregistrat efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase la sfârșitul săptămânii trecute, asigurându-se că sunt în derulare activitățile de evaluare a pagubelor.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.