145771 – 15052017 – Decizia juriului privind câștigătorul concursului pentru realizarea unui logo reprezentativ pentru municipiul București a rămas definitivă, după ce lucrarea aleasă a fost expusă public de organizatori timp de o săptămână, interval în care puteau fi formulate sesizări privind originalitatea acesteia sau similitudinea cu alte logo-uri existente.
Câștigătorul este Alexandru Mihai Nenciu, iar înmânarea premiului și semnarea contractului de cesiune a drepturilor de autor vor avea loc în perioada imediat următoare.
Primăria Capitalei precizează că toate lucrările participante au fost expuse pe pagina de Facebook, cu excepția celor pentru care autorii au transmis explicit solicitarea de a nu fi publicate. În funcție de aprecierea pe care o vor primi din partea publicului, unele dintre aceste logo-uri vor primi premii simbolice pentru popularitate, iar autorii vor fi incluși într-o bază de date pentru a fi solicitați pentru lucrări viitoare de grafică. – PROMPT MEDIA