A fost publicată lista persoanelor care au vizitat arhiva SIPA – 145971 – 25052017 – Lista persoanelor care au vizitat arhiva SIPA a fost publicată joi, 25 mai, după cum anunţa ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care spunea că prin acest demers ”publicul va afla dacă unii au intrat singuri, alţii în echipă”. 22 de vizite ale unor comisii formate din mai multe persoane au avut loc la arhiva SIPA dupa inchiderea serviciului, prima vizita datand din iunie 2007, potrivit listei publicate joi de Ministerul Justitiei. Printre membrii comisiilor care au intrat in arhiva SIPA se numara fostul sef al Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu, senatorul PNL Iulia Scantei, in prezent vicepresedinte al Senatului, si judecatorul Marius Iosif.
Arhiva SIPA a fost desfiintata in anul 2006 printr-o hotarare a Monicai Macovei, la acea vreme ministrul Justitiei.
Comunicatul Ministerului Justiției:
Arhiva SIPA – o pată pe obrazul justiției române!
Arhiva SIPA a fost desființată prin HG nr. 127/26.01.2006.
I După desființarea arhivei, un număr de 22 de ”vizite” au fost consemnate în 22 procese verbale întocmite ”cu ocazia sigilării/desigilării spațiilor în care a fost depozitată arhiva”.
Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiției prin care a fost permis accesul în arhivă, componența comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum și mențiunea „După verificarea și inspectarea stării documentelor în vederea desfășurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea ușilor celor două camere precum și a ușii de acces la acestea”, indicându-se și numărul sigiliului folosit.
01.06.2007
Iosif Marius
Bura Vasilica
Scântei Laura-Iulia
Mânzală Dănuț-Marian
Tiliban Nicolae
06.06.2007
Iosif Marius
Bura Vasilica
Armean Doina
Scântei Laura-Iulia
Mânzală Dănuț-Marian
Tiliban Nicolae
14.06.2007
Iosif Marius
Bura Vasilica
Armean Doina
Istrati Andreea
Mânzală Dănuț-Marian
Tiliban Nicolae
20.06.2007
Iosif Marius
Bura Vasilica
Armean Doina
Istrati Andreea
Scântei Lura-Iulia
Mânzală Dănuț-Marian
Tiliban Nicolae
28.06.2007
Iosif Marius
Bura Vasilica
Scântei Lura-Iulia
Mânzală Dănuț-Marian
Istrati Andreea
Tiliban Nicolae
05.07.2007
Iosif Marius
Bura Vasilica
Scântei Laura-Iuliana
Mânzală Dănuț-Marian
Istrati Andreea
Tiliban Nicolae
13.07.2007
Iosif Marius
Bura Vasilica
Armean Doina
Istrati Andreea
Mânzală Dănuț-Marian
Tiliban Nicolae
20.07.2007
Iosif Marius
Armean Doina
Mânzală Dănuț-Marian
Tiliban Nicolae
01.08.2007
Armean Doina
Scântei Lura-Iulia
Mânzală Dănuț-Marian
Tiliban Nicolae
31.08.2007
Iosif Marius
Scântei Lura-Iulia
Georgescu Horia
Tiliban Nicolae
07.09.2007
Bura Vasilica
Armean Doina
Georgescu Horia
Istrati Andreea
Tiliban Nicolae
14.09.2007
Bura Vasilica
Armean Doina
Istrati Andreea
Mânzală Dănuț-Marian
Tiliban Nicolae
04.10.2007
Ungureanu Tiberiu
Popescu Marian-Cornel
Iosif Marius
Fîntână Eugen-Mihai
Tiliban Nicolae
Căruntu Constantin
02.11.2007
Iosif Marius
Georgescu Horia
Istrati Andreea
Tiliban Nicolae
05.11.2007
Iosif Marius
Georgescu Horia
Istrati Andreea
Tiliban Nicolae
09.11.2007
Iosif Marius
Georgescu Horia
Bura Vasilica
Armean Doina
Istrati Andreea
Scântei Lura-Iulia
Tiliban Nicolae
28.11.2007
Iosif Marius
Georgescu Horia
Istrati Andreea
Ignuță Valentin
05.12.2007
Iosif Marius
Bura Vasilica
Georgescu Horia
Boboc Monica
Istrati Andreea
Mânzală Dănuț-Marian
Ignuță Valentin
Ungur Florian
24.01.2008
Iosif Marius
Ungureanu Tiberiu
Popescu Marian-Cornel
Oană Iuliu-Maximilian
Radu Mihaela
Postelnicu Ionel
Tiliban Nicolae
10.04.2008
Iosif Marius
Scântei Iulia
Georgescu Horia
Răduță Cornel
Ungureanu Tiberiu
Tiliban Nicolae
22.04.2008
Iosif Marius
George David
Iulian Spînu
Tiliban Nicolae
13.12.2013
Andronache Florian-Teodor
Ștef Marius
Oltenaș Adrian
Tiliban Nicolae
II În condițiile legii se va proceda la desecretizarea Rapoartelor cu nr. 0097/17.04.2008( semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana și Georgescu Horia), respectiv nr. 0096/ 17.04.2008(semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana, Georgescu Horia, Boboc Monica și Mânzală Dan), prin care „Comisia a identificat nereguli cu privire la evidența, păstrarea, procesarea, multiplicarea și distrugerea informațiilor secrete de stat, în contradicție cu prevederile HG 585/2002”.
III În aceleași condiții vor fi desecretizate și procesele verbale întocmite de către comisiile din care au făcut parte:
Claudiu Octavian Secașiu,
Marius Oprea,
Cristian Danileț,
Doru Dobocan,
Florian Ungur, numiți prin Ordinul MJ nr.790 din 20.03.2006
Paul Dumitriu, numit prin Ordinul MJ nr. 185 din 19.01.2007
Iosif Marius,
Bura Vasilica Mihaela,
Scântei Laura Iuliana,
Oltean Sorin,
Mânzală Dănuț Marian, numiți prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007
Georgescu Horia, numit prin Ordin MJ nr.2175 din 27.08.2007
Istrati Andreea, numită prin Ordinul MJ nr. 1489 din 11.03.2007
Scântei Laura Iuliana, numită prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007
Mocuța Gheorghe,
Dorel Fronea,
Boboc Monica,
George David,
Iosif Marius,
Doina Armean,
Mânzală Dănuț Marian,
Spânu Iulian, numiți prin Ordinul MJ nr. 1130 din 15.04.2008
Tănăsescu Gabriel,
Ragea Radu Constantin,
Ungureanu Tiberiu Firinel, numiți prin Ordinul MJ nr. 1823 din.30.06.2008
IV Din documentele pe care le deținem nu rezultă activitățile desfășurate în 2006.
http://www.just.ro/arhiva-sipa-o-pata-pe-obrazul-justitiei-romane/. – PROMPT MEDIA
În gura presei se stia demult asta