145706 – 10052017 – 30 iunie este ultima zi în care pot fi depuse acțiuni în instanță împotriva primăriilor care nu au soluționat încă cererile de retrocedare a proprietăților, termenul fiind valabil pentru acele autorități care au de soluționat peste 5.000 de cereri, anunță Liberatea.ro.
Potrivit statisticilor publicate pe site-ul Primăriei Municipiului București, dintr-un total de 42.561 de dosare administrative constituite în temeiul legii 10/2001, Primăria avea 24.142 de dosare nesoluționate.
Totodată, numărul total al dosarelor depuse la Primăria Capitalei, în baza prevederilor art. 43 din legea 165/2013, la data ultimei actualizări, era de 14.652. În acest caz, e vorba de dosare constituite inițial în temeiul prevederilor altor două legi, (18/1991și 1/2000), rămase nesoluționate până la data intrării învigoare a Legii 165/2013, și care au fost ulterior transmise comisiilor constituite pe lângă autoritățile publice locale pentru aplicarea Legii 10/2001, în vederea soluționării. – PROMPT MEDIA