145818 – 17052017 – Zilele trecute, România a sărbătorit 140 de ani de la Proclamarea Independenței și zece ani de la intrarea la Uniunea Europeană. Festivități, discursuri, dineuri și tot felul de alte politețuri.
Nu vreau să stric solemnitățile, așa că am așteptat câteva zile pentru a face o serie de observații.
Prima se referă la aniversarea Independenței și la discursul ținut în fața Camerelor reunite ale Parlamentului de către președintele Klaus Iohannis. În cuvântul său, președintele a ținut să răspundă unor critici la adresa poziției României în Uniunea Europeană. Trebuie să subliniem că aceste critici nu au apărut nicăieri în spațiul politic românesc, în afara luărilor de poziție pe care le-am avut eu, Partidul Forța Națională și alte câteva mici partide de orientare naționalistă. Dar, dacă noi, criticii Uniunii Europene, suntem atât de insignifianți în România și toată „lumea bună” a politicii aduce Uniunii laude nemăsurate, de ce simte nevoia președintele să „combată declarațiile populiste prin recurgerea la evidența cifrelor”? De ce pro-europenilor și președintelui Iohannis le este frică de ceva care, după spusele lor, este neadevărat și nu poate fi luat în discuție?
„Nu există altă opțiune pentru România decât dezvoltatea unei Uniuni solidare și puternice”, spune președintele. În urmă cu mai puțin de 30 de ani, un alt președinte spunea cam același lucru, referindu-se, însă, la comunism.
Nu vreau să spun că Uniunea Europeană este totuna cu comunismul! Problema este impunerea unei pre-judecăți! Atât timp cât clasa politică din România va crede că există un adevăr absolut și va face sluj în fața acestuia, nu vom fi niciodată, dar niciodată! independenți! Dimpotrivă, trebuie spus cu toată tăria că alte opțiuni există și vor exista întotdeauna. Problema reală este de a dezbate public, de a le judeca obiectiv și de a alege în cunoștință de cauză.
Președintele Iohannis ne spune că ”trebuie să depășim percepția că suntem un stat de rangul al doilea în Uninea Europeană”. Oare asta este o percepție sau o realitate? Luat la bani mărunți, discursul prezidențial a fost de o demagogie cutremurătoare. Domnul Iohannis nu a reușit, până acum, să ne convingă că este un președinte al României și nu un executant al unor ordine venite de aiurea. Mai ales, președintele nu reușește să se raporteze echidistant față de marile clivaje și tensiuni din societatea românească.
Prin comparație, discursul rostit de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, câteva zile mai târziu, în fața aceluiași Parlament, a fost mult mai diplomatic și mai subtil. Președintele Comisiei s-a îmbrațișat cu toți liderii români, și-a exprimat afecțiunea pentru România și poporul român, a lăudat-o pe Corina Crețu și a încercat să alunge temerile românilor printr-o abordare proactivă și chiar autocritică. Mai mult, el a afirmat că: „Nu este vorba de a institui Statele Unite ale Europei” pe continentul nostru. Cu alte cuvinte, în viziunea lui Juncker, integrarea europeană are o limită. În acest context, poziția exprimată în unanimitate de vorbitorii români, aceea de respingere a „Europei cu două viteze”, a părut a fi ca năpustirea taurului către pânza roșie fluturată cu grație de un toreador experimentat. Dincolo de momentele festive, este clar că politicienii români se raportează la problemele legate de integrarea europeană, cel puțin în discursul public, cu naivitate, demagogie și superficialitate. – sursa: europarlamentar Laurențiu Rebega, vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertății. – PROMPT MEDIA
