145185 – 10042017 – Polițiștii din Măgurele au oprit pentru control în trafic, un autoturism, care circula pe strada Atomiștilor. În urma controlului efectuat, polițiștii au depistat atât în interiorul autoturismului cât și asupra unei persoane, patru recipiente care conțineau resturi de plante vegetale și două pastile tip capsulă ce conțineau materie necunoscută, susceptibile a fi substanțe cu efecte psihoactive.
Bunurile depistate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, pe numele a doi tineri, de 23 de ani, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere ilegală de substanțe interzise, cercetările fiind continuate de polițiștii Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Ilfov. – PROMPT MEDIA