145237 – 12042017 – Membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei Deputaţilor au adoptat în unanimitate, cu modificări şi completări, Proiectul de lege privind perdelele forestiere de protecţie.
Proiectul de act normativ luat în dezbatere, în regim de urgenţă, va permite realizarea perdelelor forestiere de protecţie ca lucrări de interes naţional, cu asigurarea unei drepte şi prealabile despăgubiri în favoarea proprietarilor de terenuri suspuse exproprierii pentru cauză de utilitate publică, în conformitate cu prevederile Legii nr.255/2010.
Prin modificările aduse legii, realizarea perdelelor de protecţie se face de către Regia Naţională a Pădurilor, în calitate de autoritate contractantă, iar finanţarea se asigură de la bugetul de stat, din Fondul de ameliorare, din fonduri externe nerambursabile şi din Fondul de mediu.
Prin urgentarea acestor măsuri va creşte suprafaţa forestieră a ţării prin împădurirea terenurilor degradate şi prin crearea de perdele forestiere de protecţie în special împotriva înzăpezirilor, protecţia localităţilor şi a diverselor obiective economice.
O soluţie eficientă pentru rezolvarea provocărilor generate de încălzirea globală, deşertificare şi criza alimentară o constituie extinderea suprafeţelor ocupate cu vegetaţie forestieră.
Pentru soluţionarea celor două provocări, respectiv încălzirea globală şi criza alimentară, cea mai indicată cale de majorare a suprafeţelor ocupate cu vegetaţie forestieră o constituie realizarea Sistemului Naţional al Perdelelor Forestiere de protecţie. Acţiunea în sine face parte din reconstrucţia ecologică a geosistemelor. – PROMPT MEDIA