145168 – 10042017 – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară permanent activități preventive și operative, în scopul reducerii și limitării evenimentelor nedorite, salvării vieții semenilor aflați în dificultate și menținerii unui climat de securitate ridicat la nivelul comunității.
În perioada 3 – 8 aprilie a.c., inspectorii de prevenire au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor, cu prioritate la unitățile de cult și cele de primire turistică.
Astfel, personalul specializat a desfăşurat 1.370 controale la nivel naţional, în urma cărora au fost aplicate 2.961 sancţiuni contravenţionale (310 amenzi şi 2.651 avertismente), în cuantum de peste 321.500 lei.
Complementar cu acțiunile de identificare și înlăturare a neregulilor pe linia prevenirii situațiilor de urgență, specialiștii IGSU au prelucrat personalul aflat la locul de muncă asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere.
Pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat 3.613 acţiuni de recunoaştere în teren pentru identificarea surselor de alimentare cu apă și familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri.
În plan operaţional, au fost derulate 6.692 intervenţii la nivel naţional, salvatorii fiind solicitaţi la 589 misiuni de stingere a incendiilor, 5.408 acțiuni SMURD (5.379 pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 29 misiuni de descarcerare), precum și 695 misiuni pentru deblocare-salvare sau protecție a comunităților.
De asemenea, în cele șase zile, 5.354 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor calificat și terapie intensivă mobilă, iar alte 141 persoane aflate în dificultate au fost salvate din medii ostile vieții.
Având în vedere că în această perioadă un număr foarte mare de cetățeni vor păși pragul bisericilor, acțiunile inspectorilor de prevenire din următoarea perioadă se vor derula cu precădere la unitățile de cult.
În anul 2016, mai multe lăcașuri de cult au căzut pradă flăcărilor, fiind provocate pagube însemnate, ori chiar distrugeri în întregime a bisericilor (Biserica Ortodoxă din localitatea Sânmărghita – judeţul Mureş, Biserica Ortodoxă ”Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din satul Aluniş – judeţul Buzău şi Biserica Ortodoxă din satul Moreni – judeţul Neamţ. – PROMPT MEDIA