145263 – 13042017 – Membrii Guvernului au avut, la Palatul Victoria, o primă întâlnire cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României. Tematica a fost una variată, cuprinzând aspecte legate de proiectele legilor achizițiilor publice, prevenției, Codului Economic, salarizării unitare, dialogului social, precum și subiecte privind absorbția fondurilor europene, debirocratizare, fiscalitate, mediu, educație.
Premierul Sorin Grindeanu a salutat utilitatea consultărilor cu reprezentanții mediului de afaceri și a invitat la un dialog periodic pe temele de interes, care să conducă la îmbunătățirea unor proiecte aflate pe agenda publică. Șeful Executivului a subliniat că, în următoarele trei luni, urmează o perioadă de lucru intens, în care vor fi promovate în parlament proiectele legii salarizării unitare, prevenției, înființării Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, precum și legea proiectelor strategice în domeniile infrastructură, energie, apărare. “În infrastructură, în ultimii ani, s-a vorbit mai mult și s-a făcut mai puțin. Vreau să subliniem determinarea noastră de a mișca lucrurile cu o viteză mai mare în acest domeniu esențial. În următoarele două luni, vor fi lansate licitații foarte multe pe proiecte – în formula proiect și execuție. Vrem, de asemenea, să simplificăm procesul stufos al absorbției fondurilor europene și să reducem birocrația, desigur, cu respectarea tuturor regulilor de transparență”, a afirmat premierul Grindeanu.
Reprezentanții CDR au apreciat deschiderea Guvernului și modul în care au lucrat până acum sectorial, cu mai mulți miniștri, exprimându-și disponibilitatea de a rămâne un partener de dialog, care să ofere expertiză pe proiecte punctuale, aflate pe agenda publică.
În ceea ce privește proiectul legii prevenției, ministrul Alexandru Petrescu a precizat că se va pune accent pe îndrumarea contribuabililor și va fi creat un portal de informare destinat atât antreprenorilor, cât și organelor de control, care să cuprindă și un ghid de bune practici. Demersul urmărește să faciliteze creșterea conformării voluntare a mediului de afaceri. Reprezentanții Coaliției au apreciat importanța legii prevenției, care reprezintă o schimbare de paradigmă, subliniind că este vitală instruirea personalului care o implementează, astfel încât să existe o aplicare unitară.
În ceea ce privește absorbția de fonduri europene, a fost avansată ideea realizării unui registru unic de nereguli, care să crească gradul de predictibilitate și să conducă la evitarea de corecții financiare, în contextul în care Guvernul și-a propus să atragă anul acesta 5,2 miliarde euro rambursabili din fonduri europene.
La finalul reuniunii s-a convenit continuarea colaborării reprezentanților Guvernului cu cei ai CDR atât în același format, cât și pe grupuri de lucru sectoriale, următoarea întâlnire urmând să aibă loc la mijlocul lunii mai.
La reuniune au participat, din partea Guvernului, vicepremierii Sevil Shhaideh și Grațiela Gabrilescu, precum și miniștrii Mihai Tudose, Viorel Ștefan, Alexandru Petrescu, Gabriel Petrea, Pavel Năstase, Mihai Busuioc. – PROMPT MEDIA