Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Gata cu căldura în Capitală

București: Gata cu căldura în Capitală

DISTRIBUIȚI

145072 – 05042017 – RADET anunţă încheierea sezonului de încălzire 2016 – 2017, având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioadă. Astfel, începând cu 4 aprilie 2017 RADET va întrerupe progresiv temperature de livrare şi închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 72 de ore.

Măsura a fost luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, care precizează că ”oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10°C, între orele 18.00 – 6.00”.

De la această măsură fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, grădiniţe, şcoli, sere etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a conducerii acestora.

RADET Bucureşti se află începând cu data de 5 octombrie 2016 în insolvenţă, ceea ce implică un plan de reorganizare a instituţiei şi de soluţionare a problemelor întregului sistem de termoficare.

RADET Bucureşti administrează cel mai mare sistem de termoficare din România, deţinând 43% din piaţǎ. Furnizează energie termică pentru aproximativ 565.000 de apartamente, reprezentate de peste 8.500 de blocuri şi imobile, în care trăiesc peste 1,25 milioane locuitori, precum şi pentru aproximativ 5.400 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici.

RADET Bucureşti este operatorul sistemului public de alimentare cu energie termică, asigurând 72% din necesarul de energie termică al Capitalei. 95% dintre consumatori sunt de tip casnic, restul fiind de tip social şi industrial (instituţii publice şi agenţi economici).PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.