Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Codul de conduită al parlamentarilor, o necesitate pentru România

București: Codul de conduită al parlamentarilor, o necesitate pentru România

DISTRIBUIȚI

145364 – 20042017 – România are nevoie cât mai urgent de un Cod de conduită al deputaților și senatorilor care să reglementeze normele și principiile de conduită parlamentară în exercitarea mandatului încredințat. În acest sens, deputatul PSD Oana Florea a depus la Parlament, împreună cu deputații Comisiei juridice, un proiect de hotărâre privind Codul de conduită al deputaților și senatorilor. ”Un astfel de Cod este necesar și din perspectiva Raportului de monitorizare al Comisiei Europene (MCV), care a solicitat de fiecare dată elaborarea acestui act normativ, în care să fie incluse prevederi clare cu privire la respectul reciproc între instituții și la modalitatea de exercitare a mandatului de parlamentar. Prezentul Cod de conduită este de inspirație franceză și cuprinde reguli de conduită care au scopul de a crește încrederea cetățenilor în reprezentanții lor aleși. În același timp, reglementările cuprinse în Cod se referă la principiile care trebuie să stea la baza întregii activități exercitate în cursul mandatului încredințat: legalitatea, integritatea, independența, obiectivitatea, transparența, onestitatea etc. Adoptarea unui Cod de conduită al parlamentarilor are în vedere promovarea și asigurarea unei conduite etice, oneste, obiective, care să combată comportamentele contrare eticii și deontologiei, să statornicească reguli referitoare la drepturi și responsabilități și să garanteze o apărare împotriva unor comportamente nepotrivite sau abuzive. De asemenea, Codul de conduită garantează libertatea de exprimare în limita decenței, transparența activităților parlamentarilor în conformitate cu legea, adoptarea unei ținute morale și vestimentare ireproșabile, utilizarea unui limbaj corespunzător funcției și misiunii încredințate de către cetățeni în exercitarea mandatului. Reglementările Codului sunt corelate și se completează cu legislația relativă la statutul parlamentarilor, la incompatibilități și conflicte de interese, precum și la declararea averilor sau a cadourilor legale, de protocol, primite în decursul mandatului”, consideă Florea. PROMPT MEDIA

 

foto:cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.