Acasă Social Aparare București: ”Balena Albastră”, în atenția mâna SRI

București: ”Balena Albastră”, în atenția mâna SRI

DISTRIBUIȚI

145018 – 03042017 – Jocul ”Balena Albastră”, care face multe victime în rândul tinerilor, ar putea ajunge să fie discutat în Comisia parlamentară pentru supravegherea activității SRI, un senator din partea PNL propunând să aibă loc dezbateri în încercarea de a stopa fenomenul. La discuţii ar urma să fie prezenţi şi reprezentanţi ai ministerului de Interne şi ai ministerului Justiţiei. ”Doresc să aduc în dezbaterea comisiei SRI problema acestui joc, având în vedere atribuţiile pe care Serviciul Român de Informaţii le are în apărarea propriu-zisă a ţării de atacuri cibernetice. Eu îl consider totuşi un atac asupra libertăţii şi a sănătăţii copiilor noştri” spune Cristian Chirteş, senator PNL.

Colegul său de partid, Cezar Preda, susține însă că acest aspect nu este de competenţa comisiei SRI. ”Toată această chestiune dramatică este rezultatul unei lipse de implicare totală a şcolii şi nu putem pune în cârca serviciilor sau în responsabilitatea serviciilor ceea ce nu au”.

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, susţine că Poliţia Română desfăşoară activităţi de prevenire şi informare în ceea ce priveşte pericolul jocului Balena Albastră, precizând că marţi, 5 aprilie, reprezentanţii ministrului şi cei ai Primăriei Capitalei vor merge în şcolile din Bucureşti.PROMPT MEDIA

foto:stirileprotv.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.