Acasă Social Aparare București: Ambasadorul Finlandei la Bucureşti în vizită la MApN

București: Ambasadorul Finlandei la Bucureşti în vizită la MApN

DISTRIBUIȚI

145248 – 12042017 – Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leș, a primit miercuri, 12 aprilie, vizita ambasadorului Finlandei la Bucureşti, Päivi Pohjanheimo, anunță MApN.

Discuțiile cu diplomatul finlandez au vizat priorităţile Armatei României, modalităţile de intensificare a cooperării bilaterale în domeniul apărării şi evoluţiile recente ale climatului european de securitate. În context, au fost abordate și posibilităţile de cooperare tehnico-militară între România şi Finlanda.

Ministrul Leş a prezentat proiecția obiectivelor în domeniul înzestrării forţelor armate şi angajamentul țării noastre de a aloca resursele necesare modernizării capabilităţilor de apărare.

Totodată, a fost abordată cooperarea bilaterală în cadrul UE din perspectiva asumării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019 şi de către Finlanda în al doilea semestru al aceluiași an. În acest sens, a fost convenită necesitatea de intensificare a proceselor de coordonare între ministerele apărării din cele două state, pe subiecte de actualitate din domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună a UE.

Cei doi oficiali au evidenţiat potenţialul de cooperare bilaterală în contracararea ameninţărilor specifice războiului hibrid şi în domeniul creşterii rezilienţei, pe baza experienţei, expertizei şi a bunelor practici aplicate de structurile guvernamentale din România şi Finlanda.

Reamintim că în cursul zilei de marți, reprezentanți ai companiei finlandeze Patria, furnizor de soluții tehnologice și servicii în domeniul apărării, s-au întâlnit cu președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, deputatul PSD  Dorel-Gheorghe Căprar. Compania finlandeză a propus Guvernului României o cooperare pentru producția unui autovehicul modular blindat 8×8. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.