145344 – 19042017 – După marea sărbătoare a Învierii, creștinii intră în Săptămâna Luminată. Se presupune că, după penitență și spovedanie, cel puțin pentru o perioadă de timp, oamenii sunt mai buni, mai iertători, mai aproape de Dumnezeu. Chiar și la popoarele necreștine, venirea primăverii e marcată de sărbători asemănătoare, care îndeamnă la pace și bună înțelegere.
Și totuși, în această primăvară, chiar înainte de sărbătoarea creștină a Paștilor, zgomotul armelor a răsunat puternic, fără să fi existat, cel puțin aparent, un motiv imperios. Iar cei care au decis aceste bombardamente cu valoare de simbol sunt, cel puțin teoretic, creștini.
Am convingerea fermă că războaiele sunt un păcat al omenirii. Istoria a arătat că violența și bombele nu sunt niciodată o soluție. Nici durabilă și nici rațională! Ele pot, cel mult, să mențină, un timp, un statu quo. Pedepsirea unor indivizi cu bombe uriașe care vin din cer și care distrug și omoară mulți oameni nevinovați, nu poate fi o soluție nici măcar la nivel simbolic.
Sunt un pacifist, dar sunt, în același timp, realist. Știu că există și imperativul securității societății. Știu că nu putem permite ca unul sau mai mulți descreierați să înceapă să omoare oameni, la întâmplare, pe stradă. Dar tocmai de aceea, constat că resursele și instrumentele de apărare, securitate și ordine publică au devenit, în lumea de astăzi, neadecvate. Și acest proces de neadecvare este un cerc vicios. Armate, polițiști, jandarmi, forțe speciale, sisteme de ascultare, spionaj și diversiune – toate acestea consumă resurse uriașe, din ce în ce mai mari, în timp ce noi, oamenii simpli, ne simțim din ce în ce mai amenințați, iar libertățile civile sunt din ce în ce mai restrânse.
Dacă lumea politică, la nivel internațional, nu este în stare să rupă acest cerc vicios, atunci umanitatea se va afla, foarte curând, în fața unei conflagrații apocaliptice.
Din păcate, de multă vreme, tot ceea ce auzim în jur se subordonează unui discurs al confruntării și nu unui discurs al înțelegerii și cooperării.
Este evident că într-o lume globală trebuie să existe o bună guvernare globală. O asemenea guvernare nu a existat până acum. Sistemul internațional de după cel de-Al Doilea Război Mondial s-a bazat pe o instituție, ONU, concepută în logica și spiritul confruntării. ONU a funcționat rezonabil în perioada Războiului Rece, dar, în acest moment, este total depășită. Marile puteri și-au elaborat doctrine de securitate în care se ignoră explicit existența și rolul ONU. Este o situație alarmantă și periculoasă! Desigur că nu se pot ignora interesele marilor puteri, mai ales în cazul în care acestea sunt democrații funcționale. Dar puterea corupe! Democrația este un sistem bine studiat și care funcționează la nivelul unui stat în care cetățenii sunt egali în fața legii și au drepturi și responsabilități clare. Dar nu există, încă, o democrație studiată la nivelul comunității internaționale a statelor. Sunt statele egale între ele? Au ele aceleași drepturi? Care sunt mecanismele prin care pacea și ordinea internaționale pot să fie asigurate fără a exista abuzuri sau inechități? Poate un stat să se erijeze în poziția de jandarm mondial? Dar dacă intervine o situație care reclamă un jandarm mondial, cum poate fi desemnat acesta?
Cele de mai sus sunt întrebări simple pe care, probabil, și le pun foarte mulți oameni. Din păcate, nu se întreprinde nimic în sensul democratizării lumii internaționale, iar pericolul unor confruntări haotice crește. Primul pas pe care cred că ar trebui să-l facem este să milităm pentru o reformă profundă a ONU, care să permită transformarea organizației într-o instituție eficientă de apărare a oamenilor și popoarelor!
Este un deziderat care, în acest moment, poate părea utopic, dar alternativa este escaladarea exponențială a loviturilor și contra-loviturilor, adică distrugerea umanității. – europarlamentar Laurențiu Rebega, vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertății. – PROMPT MEDIA
