Acasă Cultura/Media BNR lansează o monedă din argint dedicată lui Dinu Lipatti

BNR lansează o monedă din argint dedicată lui Dinu Lipatti

DISTRIBUIȚI

145118 – 06042017 – BNR va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti.

Aversul monedei redă imaginea unui pian, simbol al artei interpretative a lui Dinu Lipatti, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 Lei” și anul de emisiune „2017”.

Reversul monedei prezintă portretul pianistului și compozitorului Dinu Lipatti, anii între care a trăit ,,1917”, ,,1950” și inscripția în arc de cerc ,,Dinu Lipatti”.

Totodată, monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 355,00 lei.

Monedele din argint dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.