149372 – 02032017 – Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României, realizează, în perioada 1-2 martie a.c., o vizită oficială în Republica Polonă la invitația mareșalului Senatului polon, Stanisław Karczewski.
Vizita reprezintă un prilej deosebit de important pentru consolidarea dialogului româno-polon și fructificarea Parteneriatului strategic bilateral dintre cele două țări și are loc într-un context regional și european dificil, în care statele membre ale Uniunii Europene nu și-au definit încă viziunea comună privind viitorul Uniunii Europene după Brexit, iar problematica de securitate și politica privind migrația se mențin pe agenda actuală a UE. Un interes deosebit este acordat formatelor regionale de cooperare, urmărindu-se o coordonare mai strânsă la nivelul statelor ”noi” membre, astfel încât acestea să reprezinte o voce mai puternică în UE, iar interesele cetățenilor din această regiune să fie mai bine reprezentate la nivel european.
Pe agenda discuțiilor se află cooperarea româno-polonă în cadrul parteneriatului strategic bilateral, perspectivele dezvoltării de proiecte comune în domenii precum infrastructura, energia, IT, etc. problematica securității la nivel regional și cooperarea în cadrul NATO, precum și dinamica proiectelor regionale de cooperare și situația de securitate în Vecinătatea Estică.
Din delegația Senatului care îl însoțește pe președintele Senatului României în cadrul vizitei oficiale la Varșovia fac parte senatorul Cristian Sorin Dumitrescu, președintele Comisiei pentru politică externă, Petru Filip, consilier al președintelui Senatului și Cristian Buzea, directorul general al Direcției generale cooperare parlamentară externă a Senatului. – PROMPT MEDIA