149400 – 03032017 – Guvernul pregătește modificare mai multor legi pentru ca, începând cu 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit să meargă direct și integral la administrațiile locale (primării, consilii județene), pentru a finanța funcționarea acestora, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), Sevil Shhaideh.
Declarația acesteia a fost făcută miercuri seara, într-o conferință de presă susținută la Târgu Mureș, potrivit Agerpres.
“Conform programului de guvernare, în zona de finanțare a autorităților locale, în acest moment lucrăm la modificarea Legii 273 a finanțelor publice locale și în acest sens, începând cu 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit va deveni sursă a bugetelor locale. Acolo unde aparatul propriu al primarului sau al președintelui Consiliului Județean nu va reuși să colecteze această sursă, vom fi sprijiniți de ANAF, dar sumele vor fi virate exclusiv către bugetele locale. Aceasta este prima modificare majoră pe care o vom aduce la Legea Finanțelor Publice”, a declarat ministrul Dezvoltării.
Bugetul de stat pierde, astfel, 30% din banii colectați prin impozitul pe venit. La această oră, Bugetul de stat păstrează de 30% din impozitele pe venit, iar 70% din acestea le restitutie către administrațiile locale – potrivit Legii 273 a finanțelor publice locale, după cum urmează: 41,75% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, 11,25% la bugetul local al judeţului și 18,5% într-un cont distinct, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului.
Cu toate că banii direct intrați în visteriile locale vor fi mai mulți, aceasta nu înseamnă că bugetul de stat nu va mai subvenționa funcționarea unitățile administrativ-teritoriale, explică ministrul Sevil Shhaideh. – PROMPT MEDIA
foto:adevarul.ro