Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Încă un mesaj foarte important din partea SUA

Încă un mesaj foarte important din partea SUA

DISTRIBUIȚI

149759 – 21032017 –  Secretarul de Stat american Rex Tillerson nu va participa la reuniunea miniştrilor de Externe din NATO din luna aprilie, întrucât va lua parte la discuţiile cu ocazia vizitei preşedintelui chinez Xi Jinping în SUA, iar apoi va efectua o vizită în Rusia, relatează Reuters şi The Associated Press.

Lipsa de la reuniunea NATO şi vizita la Moscova ar putea alimenta percepţia că Administraţia Trump pune pe primul loc relaţiile Statelor Unite cu Marile Puteri, în timp ce statele aliate, care depind de Washington în ceea ce priveşte securitate, sunt lăsate în plan secund, au declarat doi foşti oficiali americani, citaţi de agenţia de ştiri Reuters.

Tillerson nu va lua parte la reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO din 5 – 6 aprilie, preferând să participe la discuţiile preşedintelui Donald Trump cu omologul său chinez, Xi Jinping, programate să aibă loc pe 6-7 aprilie la clubul exclusivist al lui Trump, Mar-a-Largo din Florida. Ulterior, Tillerson va efectua o vizită în Rusia.

SUA vor fi reprezentate la această reuniune de subsecretarul de Stat, Tom Shannon, au anunţat oficialii americani.

O reprezentantă a Departamentului de Stat a comunicat că Tillerson ar urma să se întâlnească miercuri cu miniştrii de Externe ai tărilor membre ale NATO la o conferinţă a coaliţiei internaţionale pentru combaterea reţelei teroriste Stat Islamic. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.