Acasă Economie Ilfov: Marfa la control

Ilfov: Marfa la control

DISTRIBUIȚI

149721 – 20032017 – La 18 martie a.c., poliţiştii de investigare a criminalității economice au efectuat verificări la 17 unități economice, de pe raza localităților Voluntari și Afumați, din județul Ilfov, cu obiect de activitate comercializarea de produse alimentare și nealimentare. Polițiștii au avut în vedere deținerea de către comercianți a autorizației de comercializare a mărfurilor, a documentelor de proveniență, precum și a modului de expunere și vânzare a produselor.

Totodată, polițiștii de investigare a criminalității economice și rutieră au instituit filtre, în vederea verificării legalității transportului de marfă, fiind controlate 59 autovehicule de transport marfă.

În urma activităților efectuate, au fost  aplicate 25 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 208.480 de lei, pentru abateri de la disciplina financiar-contabilă, conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și au fost confiscate 7800 articole de menaj, în valoare de aproximativ 15600 de lei  și suma de 671 de lei.

Voluntarii, sub asaltul polițiștilor

Cu o zi mai devreme, polițiștii ilfoveni au acționat cu efective sporite pe raza orașului Voluntari și a comunelor arondate. La acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de rutieră, ordine publică,  investigare a criminalităţii economice, investigații criminale și arme, explozivi și substanțe periculoase.

În cadul actvităților, poliţiştii rutieri şi de ordine publică au instituit 20 de filtre pentru verificarea respectării de către conducătorii auto a prevederilor legale, dar și pentru descoperirea eventualelor bunuri provenite din activități infracționale.

În prima parte a zilei polițiștii și-au concentrat eforturile pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor care folosesc transportul public de persoane, fiind sprijiniți și de reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Începând cu ora 9.00, polițiștii rutieri au acționat cu predilecție pentru  combaterea principalelor cauze generatoare de accidente: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind acordarea priorității de trecere vehicule/pietoni, a celor privind efectuarea depășirilor, dar și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități în vederea respectării prevederilor legale în domeniul armelor și munițiilor.

Astfel, polițiștii au constatat că valabilitatea permisului de armă a unui bărbat, din localitatea Voluntari, era expirată. Arma deținută de către acesta, un pistol de autoapărare, precum și 15 cartușe cu gaze au fost ridicate în vederea efectuării de constatări criminalistice balistice.

De asemenea, în urma acțiunii a fost constată și o infracțiune de evaziune fiscală.

Poliţiştii de ordine publică au efectuat 15 controale la  obiective asigurate cu pază sau sisteme de pază, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

În cadrul acțiunii, polițiștii de investigații criminale au efectuat verificări la domiciliile a 11 persoane față de care a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu.

În total, în urma acțiunii au fost aplicate 255 sancțiuni contravenționale, în valoare de 110.965 lei, cele mai multe, 219 conducătorilor auto care au încălcat prevederile legale. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.