149945 – 29032017 – Statisticile privind siguranța rutieră din România pentru 2016, publicate de Comisia Europeană, arată o creștere ușoară a numărului de accidente față de anul 2015. Astfel, numărul de persoane care și-au pierdut viața în urma unui accident, raportat la un milion de locuitori, a crescut cu 1% în anul precedent. Cu toate acestea, România a înregistrat o scădere de 19% a acestor decese în comparație cu anul 2010.
Potrivit Comisiei Europene, România continuă să aibă una dintre cele mai mari cifre ale fatalităților cauzate de accidente rutiere, raportat la un milion de locuitori. Cu 97 de decese la fiecare milion de cetățeni, România este surclasată doar de Bulgaria, unde anul trecut au murit 99 de persoane în urma accidentelor rutiere, la fiecare milion de locuitori. La polul opus se află Suedia și Marea Britanie, unde în 2016, doar 27, respectiv 28 de persoane și-au pierdut viața astfel, la fiecare milion de locuitori.
La nivel european, în 2016, 25 500 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere, cu 600 mai puține decât în 2015 și cu 6 000 mai puține decât în 2010. Alte 135 000 de persoane au suferit accidente grave, conform estimărilor Comisiei. – PROMPT MEDIA