Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Semnal de alarmă referitor la cercetare

București: Semnal de alarmă referitor la cercetare

DISTRIBUIȚI

149507 – 08032017 –  Senatorul USR Mihai Goțiu trage un semnal de alarmă referitor la situația în care se află cercetarea din universitățile din România.

Goțiu amintește că în ianuarie, când a fost învestit Guvernul Grindeanu, una dintre ”inovațiile” acestuia a fost împărțirea fostului Minister al Educației și Cercetării în două ministere separate, unul pentru educație, al doilea pentru cercetare. ”Care a fost motivația care a stat la baza acestui demers nu am aflat-o încă nici astăzi, cu atât mai puțin la audierile din Comisiile pentru învățământ, cercetare, tineret și sport ale Senatului și Camerei Deputaților, unde noii miniștri, Șerban Valeca, la Cercetare, respectiv Pavel Năstase, la Educație, profitând de timpul extrem de scurt avut la dispoziție, au răspuns doar întrebărilor care le-au convenit și cât le-a convenit. Mai mult, din acel moment, domnul Șerban Valeca nu a răspuns petițiilor și luărilor de poziție venite dinspre cercetători, nu a răspuns interpelării oficiale transmise din Parlamentul României și încă nu și-a găsit timp pentru a răspunde invitației transmise de către Comisia pentru învățământ, cercetare, tineret și sport a Senatului, pentru a-și prezenta viziunea în fruntea Ministerului. În continuare, ce aflăm mai mult despre domnul ministru Șerban Valeca – dacă e să căutăm pe Google – sunt performanțele domniei sale în domeniul artelor marțiale. Asta nu înseamnă însă, că domnul Șerban Valeca nu a făcut nimic până în acest moment. Dimpotrivă, a ținut să le transmită o notă oficială membrilor Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS) că nu are rost să se întrunească, deoarece, la fel ca celelalte consilii consultative care s-au nimerit să cadă în organigrama Ministerului Cercetării și Inovării (MCI), vor fi restructurate. Când, în baza cărei metodologii, cu ce experți naționali și străini drept supervizori va avea loc selecția noilor consilii consultative au rămas, din nou, întrebări fără răspuns. Iar în lipsa unor răspunsuri oficiale, cele mai sumbre bănuieli, desprinse din frânturile de la audierea oficială și din fragmentele de decizii făcute publice, se adeveresc. La o simplă căutare pe noul site al Ministerului Cercetării și Inovării, la capitolul Sistemul de cercetare (din România – n.a.), constatăm că lipsesc cu desăvârșire institutele și cercetarea din Universități. În acest timp, prin Senat a trecut de reexaminare, prin votul majorității guvernamentale și al PNL, Institutul de Studii Avansate a Culturii și Civilizației Levantului, ditamai tichia de mărgăritar pentru cercetarea românească și pentru fostul președinte Emil Constantinescu. România se transformă în ditamai Absurdistan: nu mai avem cercetare avansată în Universități, dar avem studii avansate sub egida… Senatului, căci nu e glumă ceea ce se întâmplă, ci incredibilă realitate: Senatul a ajuns for tutelar de cercetare avansată, iar universităților nu le mai este recunoscută această atribuție. Și încă asta nu e tot: într-un răspuns oficial, reprezentanții Ministerului Educației ne-au asigurat că singurii bani pentru cercetarea din universități vor fi din competiții. Să vă mai spun că pentru Institutul pentru Studierea Avansată a Levantului se vor aloca bani în mod direct, fără nicio competiție, nu doar pentru 2017, ci se vor pune deja bani deoparte și pentru 2018?

Contrar tuturor promisiunilor publice, dar și a angajamentelor internaționale, Legea bugetului, promulgată recent (16 februarie 2017), propune un buget al cercetării (2,25 mld. lei, corespunzător pentru 0,27% din PIB) considerabil mai mic în comparație cu cele prevăzute în Strategia Națională de CDI 2014-2020 (0,63%) sau în programul de guvernare prezentat în campania electorală care afirma o creștere a bugetului alocat cercetării cu aproximativ 30% anual. România rămâne codașa Europei (la mare distanță de următoarele clasate: Bulgaria și Ungaria!), prin alocarea către cercetare a celor mai mici fonduri, de 4-6 ori mai mici decât media UE (aproximativ 2% din PIB). Pe acest fundal, să nu ne mirăm că cele mai pregătite creiere ale României părăsesc țara, iar cei care au ales să rămână se demoralizează!”

Măcar în ceasul al 13-lea să dăm o șansă cercetării și, mai ales, să nu ducem restaurația la un asemenea nivel încât să negăm cercetarea universitară, atenționează Goțiu. –  PROMPT MEDIA

 

foto:cluj.usr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.